Oda scriitorului Lewis Carroll

Soarele imi trimite imbratisari calde prin perdeaua diafana de dantela venetiana ce imi impodobeste sanctuarul de creatie, amintire nepretuita a break-weekend-ului de toamna trecuta din superbul oras italian. Azi este o zi minunata de iarna, viscolul si-a mai potolit furia, iar soarele a iesit timid sa mangaie zapada depusa din belsug, in troiene, noaptea trecuta.  Atelierul meu de design, decorat in stil baroc, este locul unde ma regasesc, unde ma incarc cu energie si unde dau viata rochiilor, unii ar spune poate intr-un mod un pic tendentious, somptuase si spectaculoase, pentru persoane dragi.

In timp ce cadenta tacanitului masinii de cusut imi incanta urechile si imi incarca sufletul, iar privirea este fixata pe acul ce alearga magic pe catifeaua rosie, impletind cele doua fire de ata aurie in cusatura volanului rochiei, mintea mea face o saritura in timp intr-o zi de vara in valmasagul de amintiri al copilariei.

- Adinuta! Mamaie, ce ai mai taiat de data asta?... imi rasuna in amintire vocea bunicii mele, care isi rupsese timp de la treburile gospodariei si intrase brabita in casa, sa vada ce am mai taiat de prin casa…

Si acum imi amintesc ochii ei blocati pe salvarii mei ce se doreau a avea aer oriental, ce dadusera viata perdelei de la geamul camerei.  S-a uitat la mine, apoi la geamul gol. Albul crem al dantelei transformata in salvari, parea si mai alb multumita luminii care intra acum nestingherita prin geamul fara perdea.

Vazusem la singurul post de televiziune pe care il prindeam pe vremea omunismului, anume un canal bulgaresc - dat fiind ca locuiam in sudul tarii aproape de granita cu Bulgaria, un film cu o printesa araboaica, imbracatain niste salvari minunati albi cu bogate broderii orientale. Si singura optiune din casa fusese perdeaua de la geam.  Ii am si acum in cutia amintirilor nepretuite, alaturi de costumul de baie realizat din rochia de nasa a mamei si alaturi de fusta din plapuma.

Cateva fire aurii din capatul volanului, atarnand rebele din material, ma teleporteaza din camera copilariei, in prezent. Opresc masina de cusut si iau foarfeca, gardian de temut al bazarului meu vesel de tesaturi, care stivuite in cupoane, care impachetate cu grija in teancuri si tai firele razvratite care imi rechemasera mintea in atelier. Inca o cusatura si cateva paiete, evident tot aurii, pe guler si rochia este gata sa dea magie cu volanele festive si sclipirile paitelor, unei seri de sarbatoare.

Firele aurii taiate cazute pe masa, ma trimit cu gandul la ornamentele bradului de Craciun. Anul acesta le-am coborat din pod mai devreme, pentru ca vreau sa impodobesc bradul mai devreme. Anul acesta totul va fi auriu, de la varf si pana la luminite. Am inceput deja cu notele aparte date celor cateva creatii pe care pregatesc pentru sarbatori. Paietele sunt toate aurii, cusaturile sunt aurii si chiar nasturii si fermoarele.

Intre timp rochia este gata, o mai asez o data pe manechin pentru a verifica masurile, o sorb din nou din ochii, imi mai iau inca o portie de energie, apoi o asez cu grija in cutia pentru livrare.

        Afara a inceput sa ninga cu fulgi mari. Iarna se pare ca este zgarcita cu timpul acordat soarelui, l-a trimis iar in spatele norilor si si-a reluat impodorirea in straie albe a orasului. 

Melania Trump

Ma tot uit de cateva zile pe internet la subiectul plagierii discursului fostei prime doamne de la Casa Alba, Michelle Obama, de catre posibila viitoare doamna, Melania Trump.

Si concluzia mea este ca Melania nu are personal nici o vina, vina cred ca apartine consilierilor, armatei de persoane care fac campania electorala a sotului ei. Discursul este clar aproape identic, ceea ce nu poate decat sa imi dea de banuiala ca greseala a fost facuta intentionat. 

Epilare definitiva

Mi-am dorit-o inainte sa stiu ca exista asa ceva. Cand am inceput sa ma epilez, mai precis in clasa a 7-a, aveam deja o pilozitate mult mai accentuata decat a celorlalte fete de varsta mea. Na.. par superb pe cap, par si pe picioare... Nu se poate sa le ai pe toate. 

De atunci am devenit sclava epilarii cu ceara, singura care dadea rezultatele cele mai durabile (3 saptamani). Am incercat o perioada metoda aparatului de epilat. A fost un dezastru. Dupa un an de folosit, jumate din fire imi cresteau pe sub piele, jumate faceau foliculita. Nici cu crema de epilat nu m-am impacat, ceva din ingrediente imi dadea o alergie manifestata prin mancarime care dura cateva ore dupa aplicare. 

Prima programare de epilare definitiva mi-am facut-o intr-o miercuri in luna mai 2012. Eram asa de incantata, incat nu am tinut cont de faptul ca urmeaza perioada de vara, cand nu se recomanda. Luni insa am aflat ca sunt insarcinata!! Ta daaa! si gata cu epilareaaa!

Am revenit in ianuarie 2015 si dupa ceva cercetari de saloane, am ales Coquette, epilare cu laser. Pana in prezent am facut 6 sedinte zona inghinala si axila. Pana creste parul din nou si este nevoie de o noua sedinta, inca nu ma tine mai mult de 3 luni. Dar dupa a 10-a sedinta, promisiunile sunt ca ar trebui sa tina minim 6 luni. Acesta este adevarul, epilarea cu laser nu este chiar definitiva. Insa chiar si numai dupa 3 luni, parul care imi creste mie cel putin, este cam 30% din ceea ce fusese initial, cu firul mult mai subtire. 

Consider ca merita. Categoric. Imi pare rau ca nu am apelat mai devreme. Alte aspecte le enumar mai jos:

- durerea este suportabila, este ca o durere de arsura, ca in situatia cand ti s-ar aplica ceara prea fierbinte; durerea descreste de-alungul sedintelor, de exemplu acum dupa 6 sedinte, nu mai simt cam nimic;

- cu minim 3 saptamani inainte de sedinta

- nu ai voie sa te expui la soare 6 saptamani inainte si dupa sedinta de epilare; eu am incalcat aceasta regula, adica am venit la epilat la doar cateva zile dupa plaja la, si rezultatul a fost durere inzecita;

- pretul il puteti vedea pe site-ul lor : aici;

- nu am avut parte deocamdata de nici un efect advers negativ;

- nu am epilat si picioarele (zona care merita in cazul meu) din considerente finaniare in raport cu eficacitatea; adica am vrut sa vad mai intai daca merita si este eficient, pt. ca picioarele costa mai mult si nu voiam sa risc; asadar picioarele le voi aborda din toamna, dupa 15 octombrie, in condittile in care de la 1 septembrie imi propun sa nu mai stau la soare.

O sa revin cu actualizari in perioada urmatoare. Vreau sa punctez cel mai important aspect: dupa efectuarea celor 10 sedinte, la cat timp este nevoie de epilare din nou.

Bine ai venit 2016!

Stiu ca vei fi cel mai bun an din viata mea. Asadar bine ai venit in sfarsit!

La multi ani tuturor cititorilor! Va doresc sa aveti parte de tot ce va doriti!

Multumesc Doamne pt. ca esti alaturi de mine mereu!

28 septembrie 2015

In primul rand azi fiul meu face 10 ani. In 10 ani s-a facut mare, frumos si destept, ma uimeste zilnic, este o placere sa ii fii companie, abia astept sa iasa de la scoala in fiecare zi ca sa imi lumineze ziua. L-as descrie ca fiind genul de om in prezenta caruia te simti bine, iti inspira un sentiment de liniste si bine. Nu stiu cat am contribuit eu la acest rezultat in 10 ani, dar cred ca a nimenit un amestec de gene extraodinare, parca a cules ce a fost cel mai bun din toate genele posibile de mostenit. 

Tot el mi-a spus de dimeata ca azi este ecplipsa totala de luna. Curioasa, caut azi dimineata detalii si astfel citesc si eu in premiera, ca azi pamantul este lovit de un val x de particule de energie, care chipurile deschid constiinta, schimba adn-ul, te propulseaza intr-o dimensiune superioara energetica si spirituala, merge la job in locul tau, citeste in locul tau, merge la scoala in locul tau, te face fara eforturi mai bun, mai destept etc. Adica ceea ce ti-a fost lene sa faci singur pana acum, azi pica din cer.

Nu e bine in general sa vorbesti despre subiecte pe care nu le stapanesti, cu atat mai mult sa fii ironic cu altfel de teme... insa mie acest gen de eveniment mi se pare o balarie mediatica. Nu detin cunostinte despre metafizica. Insa modul in care este prezentat evenimentul ma face sa cred ca, si daca stiintific este demonstrabil si credibil (eclipsa este reala, stiu), interpretarea pentru largul public este pus intr-o lumina mai mult sau mai putin voit, denaturata. Intotdeauna subiectele mediatizate care ascund si falsitate, sunt agatate de un pilon real: vezi eclipsa, pentru a creste credibilitatea.

Impresia pe care ti-o lasa descrierea de care dai, nu numai la primul... chiar si la al mai multelea "google it", este ca va pica din cer azi, tot ce tu nu ai fost in stare sa faci singur pana cum, cu mijloace pe care evident ca le ai la indemana. Valul x cica ti-ar deschide constiinta, te-ar inalta spiritual, ti-ar modifica adn-ul in sensul evolutiei. E cineva care nu isi doreste asta? Nu cred ca exista fiinta umana care daca i-ai prezenta aceasta optiune, nu si-ar dori sa beneficieze de ea. Insa nu cred ca poti fi bombardat de niste particule si schimbat "just like this", asa in ca in filme de la o secunda la alta.  

Cred ca toate lucrurile bune in sensul evolutie spirituale, a deschiderii si dezvoltarii constiintei, se pot obtine doar prin efort propriu si neaparat durabil in timp. Prin educatie si autoeducatie, prin citit, prin acumulare de cunostinte, prin experimentare, prin meditatie, prin calatorii, prin a cunoaste multitudinea tipologiilor de caracter, prin adunare de experiente, care trebuie sa se sedimenteze in timp si sa incolteasca apoi si sa infloreasca in mod unic in mediul individual al fiecaruia din noi. Prin greseli. Un proces de invatare pentru a-i putea da atributul de "aproape perfect" trebuie sa includa notiunea de greseala. Apoi prin incercari de a nu repeta greselile, prin efort individual de a-ti stapani tot ceea ce te trage in jos, dimensiune din nou absolut normala omeneasca prezenta in noi. Si asta dureaza ca timp. La unii ani, la altii zeci de ani. Nu exista scurtatura, nu exsita ocol, nu exista etape ce pot fi sarite cu totul.  Orice incercare de trisare, te arunca inapoi. 

Asadar, nu cred ca aceste lucruri pot pica din cer. Eu o sa incerc sa ma prinda momentul prognozat citind o carte. Daca vine valul si sar in viitor instantaneu la ultima pagina, va anunt.

50 Shades of Grey - blind review

Nu, nu am citit cartea si nici nu am vazut filmul. Nici nu stiu daca filmul a aparut inca. Insa m-am hotarat sa fac un review neobisnuit, sa zicem un "blind review", nici nu stiu daca exista asa ceva... al acestui film inainte sa il vad sau macar sa am idee despre ce este vorba. De ce m-a apucat asa nebunie? Pentru ca simt ca merita. Mult si cu varf. 

Prima data am auzit despre aceasta carte si eventualul film ce urmeaza sa fie lansat, acum cateva luni. Probabil ca a aparut totusi, dat fiind termenul mare de cand am auzit. Nu mai stiu despre ce era vorba in discutie, dar cand am zis ca eu nu stiu de cartea asta, mi s-a servit ca "vaaaai!!!... cum asa! pe ce lume esti! foarte multe din oamenii, mai ales femeile pe care le stiu au citit cartea, sau le-am auzit vorbind despre ea". Eu pauza, ca nu prea ai ce sa zici la faza asta. Nu m-am simtit extraordinar de out of order, deoarece niciodata nu avut mania incadrarii in majoritate, ba din contra. Singurul lucru care ma intrigase, era coincidenta faptului ca eu folosisem expresia intr-un articol mai vechi (in antepenultimul paragraf), si aveam senzatia de surprindere a celui ce se crede primul venit. Cine o fi scriitorul ala care a gandit ca mine?

Aproape uitasem discutia, cand parca deodata au inceput toti de peste tot sa aiba grija sa mi-o reaminteasca. Nu deschid bine radio in masina, ca aud comentandu-se despre carte sau aud jumate de gluma cu subiectul. Nu intru bine intr-o discutie, ca se vorbeste despre film. Nu deschid bine fb-ul ca vad articole si referiri la subiect. Si atunci mi-a picat fisa. M-am abtinut sa ascult sau sa citesc ceva, pentru ca parerea imi era deja formata, iar acum am avantul nebunesc sa v-o impartasesc. O sa vad evident filmul la un moment dat, poate intentionat mai dupa ce il vede toata lumea, insa nu cred ca imi va mai schimba parerea. Sau hai sa zicem sunt curioasa sa vad cat de buna previzionara sunt. 

Asadar... nu cred ca un film care face atata valva in prag de a aparea, are ceva de capul lui. In alta ordine de idei, cand un subiect face asemenea frenezie in multime, inseamna ca din punctul meu de vedere, este gol de esenta. 

Vorbind la modul general, un subiect are puterea sa acapareze in mod hipnotic multimea doar cand are la origine negativul dus, e adevarat si obligatoriu, la rang de arta: violenta in special, cu toate formele ei, crima, anarhie, droguri, decadere morala. Nu am auzit pe nimeni sa faca pasiune morbida pentru valori precum echilibru, cunoastere. 

Subiectul unui film ca sa capteze masele, pe langa situatia de mai sus a negativului exacerbat, mai poate fi o poveste de viata in tiparele careia se indentifica foarte multi, poate chiar majoritatea. Gen "American Beauty". Nu am auzit pe nimeni sa fie extaziat pana la lesin de comedii relaxante, de filme istorice, ori bazate pe subiecte stiintifice. 

Dar de violenta sau identificare cu mediocritatea, sunt hipnotizati toti. Din urmatoarele motive: unu - vizionarea violentei declanseaza reactii emotionale care te fac sa te mai simti si tu ca esti viu in rutina zilnica amortitoare a vietii cotidiene; iar doi - identificarea cu mediocritatea este un fel de uniforma draguta si comfortabila care iti acopera bubele de pe corp. Stii si tu ca le ai, dar in loc sa scapi de ele, mai bine le acoperi. Uite, toti au problema asta, de ce sa imi mai bat eu capul sa incerc sa schimb ceva?

Ambele situatii sunt extrem de periculoase. Prima situatie: cand stimulii nostri emotionali ajung sa fie hraniti cu violenta, este foarte de rau, pentru ca, asa cum functioneaza orice mecanism de stimulare, el isi va cere in continuu upgradarea si in loc sa te multumeasca - sa exemplificam putin simplist ca sa priceapa toata lumea - sa zicem stirile de la ora 5, o sa ajungi sa vrei sa vezi si mai explicit sau chiar cu ochii tai cum se intampla. Stai linistit, nu constient o sa vrei asta, ci mecanismele complicate ale dependentei o sa iti amorteasca constiinta care acum iti spune ca eu exagerez. Si poate nu tu, generatia prezenta, insa dupa cateva generatii bune de astfel de stimulare, sigur stranepotii vor ajunge sa fie impasibili la simplul auz al unei situatii violente. Si spun asta fara sa mai intru in teoria conspiratiei cu planuri globale intentionate de indobitocire a populatie prin media, ca ne ia de cap si e prea dimineata acum... Poate nu exista nici un plan implacabil, ci alegerile ne mai si apartin. E comod sa dai vina pe altcineva.

In a doua situatie e periculos pentru ca filmele, acceptam sau nu, ne educa. Daca multi se identifica cu un tipar de viata prezentat intr-un film, apoi tot ei isi vor insusi in mod inconstient deznodamantul. Repet ce ziceam mai sus: ajungi sa iti ajustezi normalul la cota majoritatii - daca toti sunt asa, inseamna ca asa este normal, deci sa ramanem asa.  

Nu am nici cea mai vaga idee despre ce este vorba in film, nici macar prin ce perioada istorica s-o petrece actiunea, iar titlul intr-adevar suna interesant si aduce a subiect psihologic si mai precis a descriere a tenebrelor mintii cuiva sau a relatiei dintre (minim) doi oameni. Ce altceva pot fi un catralion de noante de gri? Bine... asta daca subiectul se ridica la un nivel minim de asteptare, ca asa discutand in mod telenovelistic, mai poate insemna si doar vreo prostie careia faci cu greu efortul sa ii atribui o dimensiune metaforica.

Finally, ideea este ca parerea mea se hazardeaza sa incline spre varianta ca filmul va fi o dezamagire. Concluzionez, motivul - multimea intra in vrie doar pentru deluzoriu. Astept sa vad filmul ca sa imi verific intuitia si sa citesc criticile despre film, ca sa facem comparatii. 

Paste fericit sa fie!

Va doresc sa fiti sanatosi si fericiti, 

sa fiti bucurosi si linistiti, 

norocosi si impliniti, 

sa aveti parte de tot ce va doriti 

si altora sa daruiti!

Am scris in anii trecuti cum se tine postul religios corect din punctul meu de vedere, am scris despre ce inseamna sarbatoarea Pastelui. Anul asta as fi vrut sa vopsesc oulele cu ajutorul colorantilor naturali, fara vopsea toxica. Nu am apucat, dar cu siguranta o sa le fac in alt an. Pana atunci, desi este cam tarziu la oara asta, probabil cam toata lumea a terminat de vopsit: http://bebster.ro/articole/oua-de-paste-vopsite-natural.

Dragi cititori...

Sper ca toti care ati citit acel articol si v-a deranjat atat de tare, sa il cititi si pe asta.

Am mai spus si o repet: D A C A   N U   V A   P L A C E   C E   S C R I U,  N U   M A I   I N T R A T I   P E   B L O G U L   M E U.

Este ca si cand intri la cineva strain in casa, si incepi sa ii zici: nu imi place canapeaua ta si parchetul e oribil. Cum ai putut sa iti pui tablou cu asa ceva pe perete? Faceti asta? Este exact aceeasi situatie.

In alta ordine de idei, adevarul deranjeaza mereu.

In cu totul alta ordine de idei, am inceput sa primesc fel si fel de telefoane de la fel si fel de fatuce care cred ca era vorba despre ele in articol. Exista o singura... zi un nume... "maria" sa zicem, in Bucuresti? Sau in Romania? Sau pe planeta? De ce se simte una dintre voi cu musca pe caciula?

Articolele mele sunt bucati din mine. Ma detestati, ma urati, ma invidiati, dar imi cititi blogul. THAT is fucking mad and sick...

Dilema

Hai sa mai scriu si eu ceva pe blog, ca iar a trecut o luna si n-am scris minic. Nu o luna, de fapt una si jumate. Dar ce sa scriu? Despre aia nu pot sa scriu ca poate citeste nu stiu cine si pe urma o sa pierd nu stiu ce, despre aialalta nu pot scrie ca nu e bine sa se stie.

Atunci de acum incolo o sa scriu cu mi s-a intamplat aia si am interactionat cu ala. E bine asa? Nu e bine, of course, ca atunci ce blog mai e asta? La naiba, blogul ar trebui sa fie un fel de jurnal. In ritmul asta, o sa imi fac alt blog unde o sa pot sa scriu sub pseudonim.

Multumesc Doamne, ca suntem bine!

Asta seara s-a facut un an de cand mi-am vazut puiul facut bucati. Ce sa mai zic... e posibil, voi cei care citit aici, sa ziceti ca exagerez vorbind iar despre asta. Decat sa ajungeti sa ma intelegeti vreodata, ceea ce ar presupune sa treceti prin ceva mai mult sau mai putin asemanator, mai bine sa ziceti ca exagerez.

Asta seara dupa ce mi-am culcat ambii pui, am citit o rugaciune cu gandul sa multumesc Domnului ca suntem bine dupa un an si astfel m-am gandit cum ar fi daca as putea sa ma intorc in timp macar un minutel in acea seara cumplita si sa pot sa imi transmit mie, cea din seara si noaptea aia, cea care o noapte intreaga nu am facut decat sa clatin capul o data pe minut si sa zic "nu, nu, nu...", sa imi pot sopti sa ma linistesc ca o sa fie bine peste un an. Gandul insa m-a facut sa mi se faca frica... frica ca pot ramane acolo si nu ma mai pot intoarce la loc, in prezent. Ce gand ciudat, dar atat de logic de fapt.

Mi-as fi spus mie ca o sa fie bine, ca o sa fie enorm de greu, ca o sa fie inimaginabil de lung, dar o sa se termine cu bine. Ca o sa intalnesc niste ingeri in decursul anului, niste ingeri printre oameni, care o sa imi faca crucea mult mai usoara. Niste ingeri pe care numai Dumnezeu mi i-a putut trimite.

Asta seara, evident ca intr-o mare potriveala, cum au fost toate legate de povestea asta cu accidentul lui Vik, si culmea cam pe la ora la care mi-a ajuns acasa copilul cu piciorul bucati, am intalnit la Riviera un doctor. Nu un doctor oarecare, nu conteaza cine si de unde, important este ca cineva care face efectiv cinste profesiei de medic. Altcineva din cei de fata i-au spus pe scurt despre Victor, si deodata m-am trezit vorbind cu dansul despre intamplare. Si mi-a zis ca i se pare mare lucru ca nu am facut o forma de soc din care puteam sa nu imi mai revin... ca am fost extrem de puternica, daca alaptand cu o goanga mica de 3 saptamani in brate, am facut fata unui eveniment asa de grav. Si fine... pareri si pareri... Dar sincer, fara ajutorul lui Dumnezeu eu cred ca nu iesem ok din asta.

Inca ceva. Tot din capitolul inimaginabilului... cand Vik era inca in ghips si eu nu eram langa el in camera in care a stat in pat, si eram in alta camera in casa, aveam momente in care ma opream secunde bune si ma uitam la usa, si ma gandeam ca daca il vad deodata ca intra pe usa mergand si de fapt tot ce se intampla a fost un vis urat... Dupa care simteam ca trebuie sa merg imediat langa el sa-l vad. In acea perioada, ma bucuram de fiecare ora trecuta, ca ma departa de ziua accidentului.

Bine ai venit 2014!

In viata mea nu am asteptat atat de mult sa se sfarseasca un an si sa inceapa altul. 2013. Cel mai rau, greu, urat an din viata mea. Sper sa nu am altul vreodata nici pe aproape. Nu stiu de unde o fi pornit superstitia cu 13, insa desi nu credeam si ziceam ca e o prostie, anul asta am inceput sa dau dreptate celor ce au initiat-o. De ce a fost greu si urat 2013 pentru mine? Deoarece fiul meu Victor a avut piciorul rupt in asa fel incat a durat totul - operatii, recuperari, etc. - din ianuarie pana in octombrie cand am scos tije, iar recuperarea nu s-a incheiat inca. Nu mai amintesc ca la iesirea din prima operatie, doctorul a zis "bine ca am reusit sa salvam piciorul". Aceste fiind spuse, orice altceva a mai fost in 2013, si credeti-ma au fost multe alte greutati - bani, relatie, lovituri sub centura de la fix cine ma asteptam :) - palesc toate pe langa accidentul lui Victor. Oricum, 2013 a fost un an extrem de greu. Cineva m-a intrebat cum am avut putere sa le duc pe toate. I-am zis exact asa: cand ceva este extrem de greu, iei in carca si duci, nu mai intrebi, nu mai vorbesti, nu mai comentezi. Exact asta am facut eu, am tacut. Blogul este dovada vie. Am avut tot anul 9 postari, iar alta data scriam dublu pe luna. Nu mai zic ce sentiment de vinovatie am avut ca mi-am parasit "casuta". Casuta sufletului.

Ciudat este ca tocmai in acest an greu, sa fie nascuta fetita mea Elena, pe 4 ianuarie. Zic ciudat, pentru ca de cate ori ma voi gandi la anul nasterii ei, imi voi aminti inevitabil de greutatile lui 2013 si de imprejurarile nasterii Elenei. Si mai ciudat de atat este ca spre sfarsitul acestui an, sa imi realizez un vis scump, un vis foarte vechi, un vis ce a asteptat 20 de ani. O sa postez sambata, cu ocazia zilei de nastere a Elenei despre ce este vorba. Va fi cadoul meu pentru ea :)

Da, viata este ciudata. Chiar ca atunci cand o usa se inchide, alta se deschide. Citeam zilele trecute despre zodia mea, Berbecul, ca atunci cand imi inchide cineva o usa in nas, nu caut ferestra/alta usa, ci pur si simplu sparg usa cu coarnele si daram si jumate din perete :) Da, au fost si timpuri cand am facut asa, mai fac inca cand cineva ma scoate din sarite. Insa cand ai treaba cu daramarea peretilor, nu mai observi celelalte usi care se deschid.

Nu imi propun multe in 2014, decat sa am putere sa imi cresc copiii si sa imi continui visul. Iar aceste doua dorinte includ totul :)

Multumesc celor care mi-au ajutat copilul

Pe 1 februarie 2013, dupa ce a iesit din operatie, chirurgul care i-a salvat piciorul lui Victor mi-a zis: daca faceti ce trebuie, baiatul dumneavoastra va fi ca inainte dupa 6 luni de la cea de-a doua operatie. Si cand va fi cea de-a doua operatie? Cam dupa un an, tijele la copii nu se tin mai mult de un an.

Dupa doar 8 luni jumate, pe 16 octombrie 2013, am scos tijele, deoarece refacerea femurului fracturat in 9 bucati, a mers intr-un ritm fantastic. Calosarea a fost mai mult decat spectaculoasa.

Anul asta a fost asa de greu pentru noi, ca nu imi doresc decat sa se termine. Cu bine :) A inceput cu nastere Elenei, pe 4 ianuarie, in niste conditii grele si urate. Cand mititica nu avea decat 3 saptamani si un pic, Viki a suferit un grav accident la ski. Femur rupt, la o treime de sold, in 9 fragmente, cu deplasare. 4 fragmente mari, 5 mici. 2 bucati de os au fost scoase efectiv, nu s-au mai putut reaseza. Au existat fragmente in maduva, a caror scoatere a facut interventia chirurgicala sa se lungeasca la 5 ore. Au fost introduse 2 tije lungi cat tot femurul. A stat 6 saptamani in ghips. Ghips de la brau pana la degete. A stat intins pe spate 6 saptamani. Am crezut ca pierde anul scolar. Dar a fost ascultator si printre orele de plans zilnic, a avut putere sa facem si lectii sa recuperam acasa ce faceau la scoala ceilalti in 7-8 ore. In limba engleza, in conditiile in care cand a inceput scoala in septembrie era mult in urma cu engleza fata de colegi si nivelul la care se preda. Am inceput un plan de nutritie si suplimente demn de astronautii in pregatire. Pe 11 martie am scos ghipsul si am inceput un lung proces de recuperere, kinetoterapie zilnic, cateva luni de zile, dublat de inot. La o luna dupa scoaterea ghipsului s-a ridicat pentru prima data in picioare, pe piciorul sanatos si a inceput sa merga in cadru. Inca o saptamana si a inceput sa calce pe piciorul operat. Pana pe la 1 august a schiopatat vizibil. Din august am marit orele de inot si s-a vazut repede. In septembrie cand a inceput scoala, nu mai schiopata deloc, alerga binisor, a mers cu bicicleta. Trebuia sa ai un ochi de specialist ca sa mai vezi ca are o problema. Vreau sa mai reamintesc si ca a facut si sedinte de acupunctura, in prima luna de la scoaterea ghipsului.

Si sa nu uit, a terminat scoala printre primii in clasa lui. Sincer... e o onoare sa-i fiu mama acestui copil.

Recuperarea extraordinar de buna nu se facea fara ajutorul unor oameni, si vreau sa ii enumar exact in ordinea cronologica in care au aparut in viata noastra si ne-au ajutat, deoarece nu pot face o lista in ordinea importantei, toti avand partea lor de contributie foarte importanta:

1. Dr. ortoped Alexandru Ulici, care l-a operat
2. Dr. pediatru Ulmeanu, care i-a urmarit evolutia
3. Nutritionistul Cristian Margarit prin forumul getfit
4. Nutritionistul Raluca Schachter (analiza fir de par, plan nutritional conform tip metabolic, monitorizare si consultanta 24 din 24 de ore)
5. Dr. homeopat Monica Uncvari
6. Dr. specialist in acupunctura Vanatoru Alexandru
7. Dr. kinetoterapeut Cristian Dumitrache
8. Profesorul de inot Cristian Fekete (club Alexandreea)

Acum am gasit putere sa astern aici aceste ganduri. Anul acesta a fost cel mai greu an din viata mea. De aceea am scris asa de putin pe blog, desi gandul meu a fost tot timpul aici, chiar cu sentimente de vinovatie ca am parasit blogul, efectiv nu am avut putere si timp sa scriu. Ca sa va arat ca suntem din nou ok, punem si o poza cu, evident :) ce este cel mai drag ochilor mei!

Fiica mea si eu

Elena a venit pe lume vineri dimineata. Si a tipat tare si clar si mult, mult mai repede decat frate-sau. Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit la nasterea ei, au fost cele doua medalioane de mai sus, identice ca model, unul mic si unul mare. Cred ca trebuie sa mai astepte niste ani buni, pana le vom purta amandoua. Azi Elena a implinit o saptamana :)

Revelionul 2013

Cel mai urat si trist revelion pe care mi-l amintesc. Nu are nici o legatura cu sarcina mea de 38 de saptamani din acest moment, ba chiar imi pare enorm de rau ca sunt atat de trista si plang cu Elena in burtica. Unde or face revelionul acum cei care au venit la mine acasa in seara aia? Adusi cu forta. Parca si acum ii vad. Erau muti toti, nu se asteptau sa vada probabil atatea haine insirate pe jos in gramezi frumos aranjate, intr-o camera atat de mica, si nici pe mine atat de trista si plangand. Le-am spus atunci: "nu aveti nici un drept sa veniti aici! Voi o sa va intoarceti la vietile voastre"... si restul cuvintelor stiu ca mi le-am inghitit. Restul erau "cand mie o sa-mi fie rau". Mai  tarziu, in acea seara, Raluca a inteles si mi-a spus ca nu ca nu ar fi venit daca ar fi stiut.

Mereu am crezut ca in viata fiecare primeste ce merita. Deci ceea ce mi se intampla merit probabil. Sau altfel spus, ce nu primesc, inseamna ca nu merit. Si nu merit pentru ca eu am gresit. De aceea sunt trista si dezamagita. De mine sunt dezamagita. Am gresit pentru ca am crezut si am sperat.

Ce-i pe lume cel mai frumos pentru ochii mei...

Si daca tot aratam din casa... uite asa se taie porcul... cei batrani cu toporul, cei mici cu ipad-ul.

Cadou de iarna

Ieri am primit aceste crengute care imi plac foarte, foarte, foarte mult. 

Atat de mult, incat au meritat sa le fac o poza si sa le pun aici. 

Nici eu nu inteleg cum ma pot bucura atat de mult de niste crengute, 

m-am gandit toata ziua la ele. 

Sau conteaza de la cine le primesti?

Raport de jurnal

Cu cine sa vorbesc cand sunt suparata?

Cu mama nu pot, ca nu vreau s-o supar. Nu mai conteaza ca m-ar enerva reactia ei, ca nu mi-ar placea ce zice ulterior, pana acolo nu vreau sa o supar, sa se intristeze ca ma stie suparata.

Victor e prea mic, am incercat azi sa-si zic cate ceva, a inteles culmea esenta (dar de ce "culmea"? ca doar asa l-am crescut), dar mi-a dat niste solutii (normal) copilaresti si m-a pupat mult, asta a fost super, si mi-a desenat o inimioara zambitoare pe mana :)

Elena e inca in burta. Daca ar fi langa mine, cred ca la ea as avea sperantele cele mai mari.

Andrei... in situatia de azi, nu mi-a ajuns. Adica dupa ce vorbesc cu el, tot simt ca nu am descarcat tot. Si nu stiu de ce.

Prietenii, in fine, strainii - nu mai am rabdare sa-mi deschid sufletul in fata tuturor. Ca apoi sa fiu tratata cu ipocrizie.

Si apoi am realizat ca nu ma mai gandesc la nimeni.

Am scris aici aceasta scurta destainuire, ptr. ca m-a surprins ordinea in care m-am gandit la persoanele de mai sus. Cand am realizat ca in aceasta ordine i-am insirat in mintea mea, m-am hotarat sa raportez jurnalului.

Si ca o concluzie, solutia va fi ca voi conta iar pe timp. Indiferent cat de rau te simti la un moment dat, cu trecerea vremii, totul paleste. Dar inimioara asta n-o voi uita :)

Si uite-l si pe omuletul care ma face fericita cu o inimioara:

Ambasad' Or, doar o toaleta draguta

Mi s-a parut draguta toaleta, insa a fost singurul lucru care mi-a placut la aceasta hala de evenimente, aflata pe soseaua de centura a Bucurestiului. Am fost la un botez sambata in locatia respectriva si mi-a facut o impresie foarte proasta. Dupa ce ne-a luat o ora sa-l gasim prin increngatura de strazi ale zonei din intersectia Centura cu DN, am ajuns intr-o sala care arata ca un cub, fara ferestre, cu decorurile ieftine ce pareau ca de pe un platou de filmari. Pe mese flori de plastic. O, Doamne! nu suport florile de plastic, imi amintesc de cavourile din cimitirul satului din copilarie, care aveau astfel de flori nemuritoare :(

Servirea sub orice critica, am spus de cateva ori sa imi aduca si mie salata la friptura, fiind printre cei ce nu primisera, dar singura care parea deranjata... iar apa a trebuit sa-mi pun singura in pahar, de mai multe ori. Vecina mea de la masa a vrut sa comande o cafea, dar dupa ce a vanat indelung si fara succes cu privirea un ospatar, a renuntat.

Iar bomboana de pe coliva mi s-a parut mancarea. Stiu ca nici prea multa nu e bine ca ramane in farfurie, dar nici atat de putina incat s-o cauti prin farfurie. Iar la capitolul calitate nu au scuza, mancarea putea fi buna chiar si daca portiile au fost microscopice. Este adevarat ca oferta depinde si de cerere, daca asa a cerut clientul si atatia bani vrea sa platesca, sa-i oferim ceva ieftin, insa un local care are si astfel de oferte atat de meschine, mie nu imi inspira incredere. Inseamna ca nu se respecta si ca poate ascunde si alte hibe.

Karting la 6 ani

Victor a iesit pe locul 10 din 12 la ultima etapa de karting din 2012 la grupa kids, in conditiile in care primii 8 participanti ar fi trebuit sa fie descalificati pentru ca aveau motoare mai puternice decat pemite regulamentul pentru grupa respectiva. La sesizarea noastra, comisia a replicat ca vor lua masuri anul viitor. Sa radem sau sa plangem?

In alta ordine de idei, pentru noi concursul a fost un succes, pentru ca Victor cu cateva saptamani in urma nu stia ce este un kart, a reusit sa faca scoala de karting chiar inaintea concursului, a reusit sa termine turele din timpul concursului, nu a iesit de pe circuit, nu a plans din diverse motive, a facut fata celor doua zile competitionale stresante cu program de dimineata pana seara (antrenamente de 10 min la fiecare ora de la 8:00 la 15:00, apoi etape de concurs la 18:00 si 19:30), ceea ce este mare lucru pentru 6 ani.

Si cel mai important mi se pare ca, in haosul acelor zile, in care a dominat nemultumirea noastra fata de neregulile comisiei de arbitraj, ceea ce putea influenta major copilul, in sensul sa ii se para inutil efortul lui si sa refuze sa participe la concurs, sa nu ne mai intelegem cu el acolo, etc., totusi Victor a putut afirma cand a fost intrebat de cineva "ce iti place aici?" ca ii place cand se urca in kart si conduce. In plus, acum dupa concurs, si-ar dori in fiecare zi sa conduca. Sa vedem daca il tine si anii urmatori.

Momentul a fost crucial pentru mine, pentru ca mi-a fost mereu teama de cliseul copilului care indelineste fortat ori robotic visele parintilor si se trezeste mai tarziu ca el nu are nici o legatura cu sportul ori activitatea spre care a fost fortat. Evident ca o influenta exista (in cazul nostru, daca nu se nastea cu un tata pilot, nu ar fi ajuns aici), dar nu trebuie neglijata nici o clipa existenta sau nu a unui talent in domeniu respectiv, sau a unei pasiuni reale. Copiii doar repeta cateodata comportamente si trebuie urmariti cu atentie, daca pasiunea chiar le apartine, sau si-au insusit-o de la parinte.

Magicianul meu de 6 ani jumate

In ultimele lui saptamani de gradi. Au facut si albumul grupei lor, s-au numit grupa Magicienilor in cei 4 ani de gradi. Ca o paranteza, pe vremea mea nici in clasa a 8-a nu am facut asa ceva, abia intr-a 12-a, dar asa este acum... Saptamana viitoare vor face si o excursie la munte cu grupa de sfarsit de an. Ce scriu eu aici tine loc de "Doamne, ce mare s-a facut!". Iar saptamana asta, fiecare a primit o caracterizare de la colegii lui, pe un autoportret :)

Adaugat mai tarziu: poza la plecarea in excursie: