Soarele
imi trimite imbratisari calde prin perdeaua diafana de dantela venetiana ce imi
impodobeste sanctuarul de creatie, amintire nepretuita a break-weekend-ului de
toamna trecuta din superbul oras italian. Azi este o zi minunata de iarna,
viscolul si-a mai potolit furia, iar soarele a iesit timid sa mangaie zapada
depusa din belsug, in troiene, noaptea trecuta. Atelierul meu de design, decorat in stil
baroc, este locul unde ma regasesc, unde ma incarc cu energie si unde dau viata
rochiilor, unii ar spune poate intr-un mod un pic tendentious, somptuase si spectaculoase,
pentru persoane dragi.
In
timp ce cadenta tacanitului masinii de cusut imi incanta urechile si imi
incarca sufletul, iar privirea este fixata pe acul ce alearga magic pe catifeaua
rosie, impletind cele doua fire de ata aurie in cusatura volanului rochiei,
mintea mea face o saritura in timp intr-o zi de vara in valmasagul de amintiri
al copilariei.
- Adinuta!
Mamaie, ce ai mai taiat de data asta?... imi rasuna
in amintire vocea bunicii mele, care isi rupsese timp de la treburile
gospodariei si intrase brabita in casa, sa vada ce am mai taiat de prin casa…
Si
acum imi amintesc ochii ei blocati pe salvarii mei ce se doreau a avea aer
oriental, ce dadusera viata perdelei de la geamul camerei. S-a uitat la mine, apoi la geamul gol. Albul
crem al dantelei transformata in salvari, parea si mai alb multumita luminii
care intra acum nestingherita prin geamul fara perdea.
Vazusem
la singurul post de televiziune pe care il prindeam pe vremea omunismului, anume un
canal bulgaresc - dat fiind ca locuiam in sudul tarii aproape de granita cu
Bulgaria, un film cu o printesa araboaica, imbracatain niste salvari minunati albi cu bogate
broderii orientale. Si singura optiune din casa fusese perdeaua de la geam. Ii am si acum in cutia amintirilor nepretuite,
alaturi de costumul de baie realizat din rochia de nasa a mamei si alaturi de
fusta din plapuma.
Cateva
fire aurii din capatul volanului, atarnand rebele din material, ma teleporteaza
din camera copilariei, in prezent. Opresc masina de cusut si iau foarfeca, gardian
de temut al bazarului meu vesel de tesaturi, care stivuite in cupoane, care
impachetate cu grija in teancuri si tai firele razvratite care imi rechemasera mintea
in atelier. Inca o cusatura si cateva paiete, evident tot aurii, pe guler si
rochia este gata sa dea magie cu volanele festive si sclipirile paitelor, unei
seri de sarbatoare.
Firele
aurii taiate cazute pe masa, ma trimit cu gandul la ornamentele bradului de
Craciun. Anul acesta le-am coborat din pod mai devreme, pentru ca vreau sa
impodobesc bradul mai devreme. Anul acesta totul va fi auriu, de la varf si
pana la luminite. Am inceput deja cu notele aparte date celor cateva creatii pe
care pregatesc pentru sarbatori. Paietele sunt toate aurii, cusaturile sunt
aurii si chiar nasturii si fermoarele.
Intre
timp rochia este gata, o mai asez o data pe manechin pentru a verifica
masurile, o sorb din nou din ochii, imi mai iau inca o portie de energie, apoi
o asez cu grija in cutia pentru livrare.
Afara a inceput sa ninga cu fulgi mari. Iarna se
pare ca este zgarcita cu timpul acordat soarelui, l-a trimis iar in spatele norilor
si si-a reluat impodorirea in straie albe a orasului.
