Revelionul 2013

Cel mai urat si trist revelion pe care mi-l amintesc. Nu are nici o legatura cu sarcina mea de 38 de saptamani din acest moment, ba chiar imi pare enorm de rau ca sunt atat de trista si plang cu Elena in burtica. Unde or face revelionul acum cei care au venit la mine acasa in seara aia? Adusi cu forta. Parca si acum ii vad. Erau muti toti, nu se asteptau sa vada probabil atatea haine insirate pe jos in gramezi frumos aranjate, intr-o camera atat de mica, si nici pe mine atat de trista si plangand. Le-am spus atunci: "nu aveti nici un drept sa veniti aici! Voi o sa va intoarceti la vietile voastre"... si restul cuvintelor stiu ca mi le-am inghitit. Restul erau "cand mie o sa-mi fie rau". Mai  tarziu, in acea seara, Raluca a inteles si mi-a spus ca nu ca nu ar fi venit daca ar fi stiut.

Mereu am crezut ca in viata fiecare primeste ce merita. Deci ceea ce mi se intampla merit probabil. Sau altfel spus, ce nu primesc, inseamna ca nu merit. Si nu merit pentru ca eu am gresit. De aceea sunt trista si dezamagita. De mine sunt dezamagita. Am gresit pentru ca am crezut si am sperat.