Revin la acest subiect dupa 3 ani. In 24 octombrie 2008, la 9 zile dupa operatia de marire de sani, efectuata cu succes de doctorul Ionescu Radu, am facut publica experienta mea pe acest blog. Puteti citi primul articol scris la 9 zile de la implant aici.
Deoarece primesc inca saptamanal intrebari despre aceasta experienta, m-am gandit sa mai updatez subiectul intr-o noua postare. O sa folosesc aceeasi sinceritate si transpareanta ca si in primul articol.
Dezvaluirea publica a experientei in 2008, a avut ca scop oferirea de informatii folositoare celor interesati. In cei doi ani in care m-am documentat inainte de a lua decizia de a-mi mari sanii, am gasit cu greu persoane dispuse sa ofere detalii despre ce li s-a intamplat sau sa recunoasca macar ca au facut operatia. Am scos cu clestele informatiile din gura altor doctori (aici dr. Ionescu mi-a castigat increderea prin rabdarea de care a dat dovada in lungile discutii cu nehotarata de mine inainte de operatie).
Asadar, nu am vrut sa fac un secret din aceasta experienta, ba dimpotriva, dupa ce am suportat operatia si toate riscurile (ceva mai mari in cazul meu: risc crescut de cicatrici cheloide si risc crescut de aspect final nenatural - prin lipsa tesutului mamar care de obicei "mascheaza" siliconul), mi s-a parut un motiv de mandrie sa recunosc.
Intrebarile cele mai frecvente primite sunt: cum ma simt, cum arata, cum au evoluat sanii, cum am reusit sa iau decizia la acel moment, multe fete invocand nehotararea proprie sau parerile pro si contra din familie/relatie. Alte intrebari care mi se pun, sunt despre doctorul Ionescu Radu.
Din fericire, sunt bine dupa 3 ani. Nici mie nu-mi vine sa cred, deoarece am fost sceptica la inceput. Daca nu era absolut obligatoriu sa fac operatia (reamintesc ca dupa alaptat am suferit o atrofiere totala a glandelor mamare - in cazul meu fiind vorba mai mult despre o reconstructie mamara), nu as fi apelat vreodata la aceasta interventie.
Doctorul Ionescu Radu a fost clar cea mai buna optiune (reamintesc ca eu facusem pelerinajul cabinetelor de chirurgie estetica, inclusiv in afara tarii), dovada ca sunt bine dupa atata timp. Si, da, categoric, daca as mai face vreodata vreo interventie, tot pe mana lui m-as da.
Cred ca datorita faptului ca (din fericire) am ales o marime mica a implantului mamar, am ajuns sa uit ca am silicoane in activitatile zilnice ori in timpul somnului. Adica pot face jogging fara sutien si pot dormi pe burta fara probleme. Evident nu este recomandat sa faci sport, mai ales alergat, fara bustiera, ceea ce am vrut sa evidentiez este faptul ca atunci cand s-a intamplat, nu am simtit nimic. Cateodata trec saptamani in sir in care nu ma gandesc ca am silicoane si deodata cand imi amintesc, recunosc ca am o trasarire. Probabil nu m-am impacat 100% psihic cu aceasta operatie. Am acceptat-o in mod constient ca pe o necesitate, nu regret nici o clipa ca am facut-o (doar un pic ca mi-a luat 2 ani sa ma decid), insa mi-as fi dorit sa nu fi fost necesar.
Ceea ce as vrea sa mai scriu este ca abia dupa primii 2 ani, sanii au inceput in sfarsit sa arate natural, incat nu faci vreo diferenta ochiometric. Pielea s-a intins suficient, incat sa nu mai arate cu niste baloane umflate, aspect caracteristic primului an. La palpare insa se simte ca este un silicon, insa eu mi-am asumat acest lucru.
De cicatrici cheloide am scapat, insa am aplicat cu religiozitate crema Contractubex seara si dimineata timp de 2 ani de zile. Fara exceptie. A fost foarte greu sa fie consecventa.
O parte amuzanta a experientei a fost faptul ca in prima iarna am racit de multe ori, deoarece, incantata fiind de noul aspect fizic, purtam chiar pe ger, bluze si gecutze, foarte, foarte decoltate. Aceasta obsesie mi-a trecut cu timpul, acum am revenit la infofolitul excesiv iarna, fiind foarte friguroasa.
Din mesajele primite in acesti ani, am tras concluzia ca multe fete sunt impinse de parteneri catre aceasta operatie. Cel mai important sfat pe care eu il pot da: decizia o iei tu cu tine in oglinda, fara sot/prieten/mama/tata/prietena cea mai buna. Asculta-i pe toti si decide singura. Este corpul tau, tu vei suporta operatia si riscurile aferente, tu vei beneficia de efectele pozitive dupa operatie. Ceilalti, daca te pretuiesc, te vor sustine, indiferent ce decizie iei.
Partenerul de viata, daca te iubeste, va ramane cu tine indiferent daca ai sanii mari sau mici. Daca relatia este subreda, nu o salveaza niste silicoane. In nici un caz sa nu faci operatia ptr. un barbat anume aflat (doar) la un moment dat in viata ta. Asadar, daca iti pui silicoane, o faci pentru tine.
Cand le voi scoate? Daca voi mai face a 2-a interventie chirurgicala? Daca au termen de garantie? Este un plastic, nu expira. Ceea ce poate apropia momentul celei de-a doua interventii, este modificarea aspectului fizic extern. Adica corpul tau se modifica (slabesti/te ingrasi/sanii tai se lasa cu varsta) si devine astfel necesara repozitionarea implanturilor, ori schimbarea lor cu alta marime. Nu discutam cazul cand problema deriva din creier, si anume se doreste doar o marime mai mare, fara nici un motiv estetic.
Asadar, ptr. a preintampina ce-a dea doua operatie sau a o amana, trebuie sa iti pastrezi greuatea corporala (sa eviti slabitul ori ingrasatul), sa iti pastrezi elasticitatea pielii si sa porti sutien cat mai mult (pt. a evita lasarea tesutului mamar, caz in care implantul ar manane sus, iar sanul ar atarna mai jos). Acestea sunt cazurile ptr. care ar fi necesara a 2-a operatie. Eu mi-am propus sa nu o mai fac niciodata.
Elasticitatea pielii (intregului corp, nu vorbim numai de sani) nu se pastreaza cu creme fancy scumpe, chimizate si ineficiente. Crema cea mai buna este in farfurie. Trebuie sa ai o alimentatie bogata in colagen (supa de oase, tesuturi conjunctive, toate tipurile de carne care prin fierbere pot crea piftie, suplimente cu colagen), sa nu te feresti de vitamine, minerale si alte suplumente utile, sa te hidratezi cu apa, sa manaci sanatos, sa dormi suficient, sa nu iti obsesti corpul cu cofeina, sa faci sport de intretinere. Deci cu alte cuvinte sa te mentii tanara si sanatoasa. Toata viata, nu o luna la 10 ani cand oglinda nu mai este prietenoasa.
Puteti citi si articolul scris dupa inca 2 ani din acest moment, in decembrie 2013, aici.
No comments:
Post a Comment