05 November 2012

Relatia de incredere copil- parinte

Sambata seara, in pat la culcare, tocmai cand aveam si niste musafiri care ma asteptau in living, conform legii lui Murphi, Victor care in mod normal adoarme devreme si imediat, era cu ochii cat cepele si cu mare chef de vorba. A inceput sa-mi povesteasca dupa 2 luni de scoala, ca le da bile rosii pentru cei cuminti si negre pentru cei ce fac nazbatii, si ca el are 3 rosii, dar Miss Julia i-a promis acum vreo 2 saptamani inca una rosie la ora de engleza si a uitat sa i-o dea, asa ca luni sa ii spun eu, ca el nu prea are curaj sa-i zica in engleza, si nici nu mai stie exact la care ora de engleza i-a promis si nici in care saptamana. Asa pare scurt ce zic eu acum, dar lui i-a luat juma de ora sa-mi povesteasca, plus ca era afectat ca nu a primit bila rosie si ca e posibil ca Miss Julia sa fi uitat de ea si etc. Trecand peste faptul ca in fiecare zi cand il iau de la scoala, incerc sa scot de la el tot ce a facut, si cateodata ma expediaza cu un "bine" monosilabic, si nu imi spune nimic. Dar il las in pace pe moment si astept cu tenacitatea unui animal de prada un alt moment cand il prind pe lungime de unda deschisa si imi spune tot. Imi venea in acea seara sa ii zic, "pai, bine copile, abia acum imi zici, de ce n-ai zis in ziua aia sau a doua zi?....". Intre timp mai baga si tatal lui capul pe usa dormitorului si ma intreba iritat ca stau atata la povesti: "GATA?!!!..." Dar am ignorat musafirii si sotul, m-am concentrat, am ascultat cu rabdare, si l-am motivat incat azi i-a spus singur lui Miss despre bila si a obtinut-o. 

La prima intalnire cu parintii, dupa o luna de scoala, coordonatoarea clasei lui Victor a fost mirata ca eu ii cunosc pe toti colegii lui Victor dupa nume si stiu si cum sunt asezati in banci. Si ce mancare au la pachetel, si ce penare si pixuri au. Bine, nu i-am spus ca stiu si de pachetele si pixuri :) Si stiu aceste lucruri fara sa intru in clasa, ca asa e regula scolii. Si nu stiu cate mamici stiu ca colegul X a lui Victor are o iubita la B, cu toate detaliile care se intampla in pauza. Despre iubita lui Victor? Stiu tot, chiar am vorbit cu ea la telefon, dar nu va spun nimic! 


Cum l-am crescut pe Victor incat sa-mi spuna tot ce i se intampla? Construind o relatie de incredere cu el, inca de cand s-a nascut. Avand rabdare sa-l ascult mereu. Fara sa-l cert ca prima reactie, chiar si atunci cand a gresit, fiind fericita ca vine la mine sa-mi recunoasca greseala, si in primul rand laudandu-l pentru acest lucru. Abia apoi, explicandu-i unde a gresit si cum trebuie sa faca altadata. 



Cand era la gradi, Victor a adus acasa o jucarie mica cat un deget, si mi-a aratat-o acasa ingrozit, ca nu stie cum s-o inapoieze. Reprosul era inutil pentru ca oricum realizase singur din moment ce a vrut s-o inapoieze. Reactia mea a fost de incantare, pentru ca atunci am vazut rezultatul contret al anilor in care m-am straduit sa construiesc relatia de incredere. A doua zi, am creat diversiune si mare show in clasa, tinand-o pe educatoare de vorba si scotand-o din clasa cu un motiv puieril, incat puiul meu sa puna inapoi jucaria pe un raft. Diversiune inutila, puteam eu sa pun jucaria pe raft, sau sa nu o mai aducem deloc, era un betisor de lemn amarat, oricum nu ar fi observat nimeni. Dar pentru Victor a fost important ca eu l-am ajutat in felul in care el si-a dorit. 

Sambata seara m-am gandit, legand si cu ultimul meu articol si cu situatiile de abuz la scoala asupra copiilor despre care a vuit internetul saptamana trecuta, ca parintele nu-si poate proteja copilul decat dezvoltand o relatie de incredere totala, care permite copilului sa ii spuna acasa absolut tot ce i se intampla. Ca parintele sa poata lua masuri imediat. 

Daca ai construit o relatie de incredere cu copilul tau, el iti va spune orice i se intampla, fie de bine sau de rau. Iar asta se construieste foarte devreme, din primii ani de viata, cu multa rabdare si cu foarte mult timp petrecut cu copilul tau, timp care pare pierdut cateodata pentru un adult care are job, treburi acasa, probleme personale, si de cele mai multe ori vine seara obosit si in cele maxim cateva ore nu mai are efectiv putere sa-l asculte pe copil. E greu sa vorbesti cu copilul tot timpul, sa asculti tot ce spune, si sa inveti sa citesti printre cuvintele lui. E greu sa ii dai copilulul atentie si prioritate tot timpul.  Dar merita, pentru ca este singura metoda prin care ii castigi increderea, ca sa iti spuna indiferent ce i s-a intamplat si astfel sa eviti sau sa remediezi din timp chestii care il pot afecta negativ toata viata. 

No comments: