07 December 2017

Oda scriitorului Lewis Carroll

Soarele imi trimite imbratisari calde prin perdeaua diafana de dantela venetiana ce imi impodobeste sanctuarul de creatie, amintire nepretuita a break-weekend-ului de toamna trecuta din superbul oras italian. Azi este o zi minunata de iarna, viscolul si-a mai potolit furia, iar soarele a iesit timid sa mangaie zapada depusa din belsug, in troiene, noaptea trecuta.  Atelierul meu de design, decorat in stil baroc, este locul unde ma regasesc, unde ma incarc cu energie si unde dau viata rochiilor, unii ar spune poate intr-un mod un pic tendentious, somptuase si spectaculoase, pentru persoane dragi.

In timp ce cadenta tacanitului masinii de cusut imi incanta urechile si imi incarca sufletul, iar privirea este fixata pe acul ce alearga magic pe catifeaua rosie, impletind cele doua fire de ata aurie in cusatura volanului rochiei, mintea mea face o saritura in timp intr-o zi de vara in valmasagul de amintiri al copilariei.

- Adinuta! Mamaie, ce ai mai taiat de data asta?... imi rasuna in amintire vocea bunicii mele, care isi rupsese timp de la treburile gospodariei si intrase brabita in casa, sa vada ce am mai taiat de prin casa…

Si acum imi amintesc ochii ei blocati pe salvarii mei ce se doreau a avea aer oriental, ce dadusera viata perdelei de la geamul camerei.  S-a uitat la mine, apoi la geamul gol. Albul crem al dantelei transformata in salvari, parea si mai alb multumita luminii care intra acum nestingherita prin geamul fara perdea.

Vazusem la singurul post de televiziune pe care il prindeam pe vremea omunismului, anume un canal bulgaresc - dat fiind ca locuiam in sudul tarii aproape de granita cu Bulgaria, un film cu o printesa araboaica, imbracatain niste salvari minunati albi cu bogate broderii orientale. Si singura optiune din casa fusese perdeaua de la geam.  Ii am si acum in cutia amintirilor nepretuite, alaturi de costumul de baie realizat din rochia de nasa a mamei si alaturi de fusta din plapuma.

Cateva fire aurii din capatul volanului, atarnand rebele din material, ma teleporteaza din camera copilariei, in prezent. Opresc masina de cusut si iau foarfeca, gardian de temut al bazarului meu vesel de tesaturi, care stivuite in cupoane, care impachetate cu grija in teancuri si tai firele razvratite care imi rechemasera mintea in atelier. Inca o cusatura si cateva paiete, evident tot aurii, pe guler si rochia este gata sa dea magie cu volanele festive si sclipirile paitelor, unei seri de sarbatoare.

Firele aurii taiate cazute pe masa, ma trimit cu gandul la ornamentele bradului de Craciun. Anul acesta le-am coborat din pod mai devreme, pentru ca vreau sa impodobesc bradul mai devreme. Anul acesta totul va fi auriu, de la varf si pana la luminite. Am inceput deja cu notele aparte date celor cateva creatii pe care pregatesc pentru sarbatori. Paietele sunt toate aurii, cusaturile sunt aurii si chiar nasturii si fermoarele.

Intre timp rochia este gata, o mai asez o data pe manechin pentru a verifica masurile, o sorb din nou din ochii, imi mai iau inca o portie de energie, apoi o asez cu grija in cutia pentru livrare.

        Afara a inceput sa ninga cu fulgi mari. Iarna se pare ca este zgarcita cu timpul acordat soarelui, l-a trimis iar in spatele norilor si si-a reluat impodorirea in straie albe a orasului.