14 April 2014

Intermitentele si intervalele fericirii

Am inceput sa privesc oamenii cu atentie pe strada, in magazine, oriunde in jur. Care o fi povestea fiecaruia? Cat se poate citi din mersul lor, din privire, din modul cum o persoana tine portofelul in mana in fata casei la benzinarie? Sunt fericiti? Ce ascunde fiecare? Exista oameni fericiti? Bine... acum urmeaza anticul cliseu: ce e fericirea? Si indiferent cat de subiectiva este ea, cat de diferit inseamna pentru fiecare din noi, putem generaliza ca fericirea, desi este o stare de spirit subiectiva, este o stare intermitenta? Cred ca este singurul lucru care se poate generaliza. Insa si intermitenele... cat de mari sunt intervalele pentru fiecare? Se vede la suprafata, pe chip, in gesturi, daca un om de pe strada este in sau intre intermitente? Si din ce ii sunt umplute intervalele totusi?

Daca un barbat pare sigur pe el si te priveste direct in ochi daca se iveste o situatie, dar in alte conditii pare ca are un univers de neclintit, inseamna ca si-a gasit sufletul pereche? Ahhh, asta da cliseu ingrozitor! Suflet pereche... niciodata nu m-a convins cliseul asta. O mai iubeste, i-a iertat infidelitatea? Mai crede el cand ea ii spune ca il iubeste? Isi mai poate reveni povestea lor?

Daca ea este frumos imbracata si frumos machiata si are un mers sigur cu privirea inainte, inseamna ca este fericita? fie si cu intermitentele cele mai mari? Este iubita de cel pe care il iubeste? A plans oare de dimineata inainte de a se machia atat de frumos sau a zambit toata dimineata? Daca acum ea zambeste pe strada inseamna ca zambetul ei e dat de loialitatea lui, sau de increderea pe care ea o are in ea? Sau pentru ca are o cariera de succes si zambeste pentru ca anii de munca, de renuntati, de alegeri asumate, si-au arata rezultatele? Sau zambetul este dat de alt suflet ratacit si el prin viata?

Daca el este incruntat si vorbeste la telefon precipitat in timp ce plateste niste reviste, pare ca vorbeste despre sedinta cu parintii de la scoala, dar se uita cu coada ochiului dupa o alta femeie, frumoasa sau urata total neimportant, inseamna ca el este sigur un infidel? Si daca ar fi, acea alta ea, poate am intalnit-o la doua strazi distanta... chiar daca el o suna de multe ori pe zi si ii spune ca s-a casatorit dintr-o mare obligatie, accepta ea sa il imparta cu altcineva? Si chiar daca este un infidel fata de amandoua, ii este ei, acelei alta, loial? Ii e vreuneia loial?

Daca ea este trista si pare ca are gandurile mult departe de semaforul la care asteapta sa traverseze, poti spune din modul in care este imbracata si modul in care tine o geanta in mana, daca este suparata ca are pe cineva bolnav, sau ca nu ii poate cumpara copilului pantofi noi, sau ca sotul este un betivan plin de datorii si fara job? Ce a facut-o sa zambeasca in viata? Cum si-a gasit putere sa treaca prin intermitente?

Un barbat care pare abatut. Merge cu mainile in buzunare si cocosat. Cand ajunge prin dreptul meu, se uita la mine si ma uit la el. Se mira ca ma uit fix la el. Trecem unul pe langa altul si poate nu ne mai vedem niciodata, sau poate de inca un milion de ori, ca poate locuieste in zona, dar niciodata alta data nu ma voi mai uita la el. Indiferent din ce motiv o fi azi suparat... oare omul asta a avut o copilarie fericita? Si daca nu, a fost vreodata in stare sa se detaseze de exemplul negativ al realtiei dintre parintii lui? A intalnit pana acum vreo persoana care sa il faca macar constient ca isi alege femeile care ii pot sustine modelul vazut in copilarie?

Ma uit la ea, are doua bratati superbe, stiu si magazinul de unde sunt cumparate. Arata impecabil si rar vad un chip care sa lase se se vada asa de putin. Am vorbit putin cu ea, despre banii platiti, m-a dat hartiile, ne-am dat mana si am plecat. Este chiar frumoasa, si daca intru pe fb poate o sa vad poze pline de zambete cu sotul si baietelul la Craciun. Dar ce se mai intamplase in ziua aia de Craciun incat in afara pozelor poate nu a mai zambit asa in alt moment al zilei? Cand am ajuns sa vorbim despre toamna trecuta cand a inceput esalonarea platilor, pentru cateva secunde chipul ei nu a mai fost impenetrabil. Ce i s-a intamplat in toamna?

In piata, o batrana imbracata in negru si i se vede o urma de vergheta pe deget, pare ca traieste modest. A avut oare un sot care i-a fost alaturi toata viata? Daca viata nu a fost darnica cu ea in planul bogatiilor materiale, oare o fi avut ea liniste sa puna capul pe perna si sa doarma?  Oare a reusit sa le transmita copiilor sai invatatura ei de viata? Sau copilul ei poate calatoreste la business class si asteapta sa aterizeze avionul dupa 12 ore de zbor, ca sa dea al 10-lea mesaj la care nu ii raspunde nimeni?

Te uiti la mana cuiva daca are vergheta sau nu. Asta este un comportament impamantenit, de care nu ne vom debarasa niciodata. Decat poate peste un termen atat de mare, in care toata ordinea sociala pe care o cunoastem se va fi schimbat, incat nu putem acum sa luam in considerare. Atunci ce mai inseamna vergheta in zilele noastre? Am putea usor sa generalizam ca nu mai inseamna nimic, decat un ritual fastuos, cu izuri atemporale. Nunta ca eveniment, pare ca nu se isi mai gaseste locul in vremurilor noastre. Cel mai putin sunt in stare sa o inteleaga cei doi implicati, si rar stiu ca ea este de fapt doar o usa catre tot ce inseamna opusul a ceea ce a fost pana atunci. Trecerea prin aceasta usa este un amestec sublim de extreme, un eveniment in care griul nu se mai vede, griul care are atatea noante in orice alte situatie si desparte infinit albul si negru. Acum albul si negrul stau unul langa altul si vor creea cu siguranta ceva, asta e sigur, nimic nu va mai fi ca inainte. Dar ce vor crea? Dansul extremelor creeaza haos si din haos iese mereu altceva nou. Restul e poveste.

Dar nu poti generaliza nici ca vergheta nu mai inseamna nimic, cand ii intalnesti pe acei gardieni ai viselor. Ei nu par sa mearga in vacante pe plajele colorate intr-o infinitate de noante de gri. Si par ca si-au ales parteneri de calatorie persoane care se imbraca colorat si care nu calca pe nisipuri gri niciodata. Oare cat de mari sunt intermitentele in cazul lor?

Daca in cazul trecatorilor de pe strada poate nu nimerim, dar pentru cei apropiati? cei pe care ii vedem zilnic, de ani de zile, cei care stau langa noi de-o viata? Pe ei ii cunoastem mai mult decat pe omul de pe strada? Putem spune despre ei ca le cunoastem mimica si gestica incat sa le ghicim intermitentele si intervalele?

Sa nu uit... pentru o categorie aparte de cititori, la acest articol nu fac desene, indiferent cat mi se va cere.


No comments: