16 December 2008

Mos Craciun la gradinita

Mos Craciun a venit sa-i vada pe copiii din gradinita Bambi in parcul Kiselev, vineri, la 5 dupa-amiaza, intr-o sanie mare cu roti, trasa de reni adevarati. Evenimentul am inteles ca a fost organizat de familia unui copil din gradinita. Copiii evident ca s-au bucurat in felul lor, n-au simtit problemele organizatorice. De exemplu, Victor s-a amuzat de disperarea mea de a gasi o varianta sa traversez centrul blocat la ora aia si apoi de a gasi un loc de parcare in zona.

Aici este Victor cu colegii lui de grupa.


Grupa mica a avut prioritate la coada ptr. a urca in sanie la Mos. In brate la Mos Craciun, un baietel de la cealalta grupa mica a inceput sa planga speriant. Am vazut cu tristete cum parintii il folografiau disperati in timp ce el urla si racnea si ii strigau "hai mami, uite-te aici la tati la aparat!!!...". Oare ce e mai important: poza care trebuie inramata si pusa pe birou la office sau pe semineu in vila de vacanta, sau traumele copilului care raman toata viata, si cand la 30 de ani e "defect" din diverse puncte de vedere, toata lumea se intreaba ""ce o avea domne'! ca din ce familie buna e... nu stiu de ce o fi iesit asa... ca ai lui sunt oameni cu bani si de familie buna".

Victor n-a plans, dar m-a intrebat de unde venea Mos Craciun si unde a plecat, unde sta in Bucuresti si ce mananca renii, etc. Intrebari care m-au facut mandra de piticul meu de 3 ani. Si dupa ce am terminat cu Mosul, toata lumea a facu sute de poze in parc cu expozitia de figurine.










Poate am un ton prea sarcastic ptr. un astfel de eveniment. Bineinteles ca puteam sa nu va povestesc intamplarea cu piciul care plangea, si puteam sa va spun in schimb ce frumoase erau figurinele. Chiar erau. Insa nu ma pot opri sa dispretuiesc mediocritatea si superficialitatea, si mi-e teama sa nu ne inghita si pe noi. In al doilea Craciun al lui Victor, cand incepea sa inteleaga, am vrut sa incep sa folosesc expresii de genul "uite ce ai primit de la bunicul de Mos Craciun". Adica sa incep sa ii inoculez ideea ca nu exista Mos, si ca oamenii isi daruiesc cadouri, gest nu mai putin frumos sau generator de bucurii si emotie. De ce? Ptr. a nu-i da prima lectie despre minciuna. Parintii sunt cei care invata copiii sa minta, prin povesti despre bau-bau care nus' ce-ti face daca nu mananci tot din farfurie, si Mosi care nu exista. Pe langa faptul ca mi-au sarit toti in cap, nu am fost nici eu hotarata sa-mi asum responsabilitatea iesirii din mediocritate, sa fiu singura impotriva curentului. Din pacate am pierdut trenul, acum e ferm convins ca exista Mosul, nu atat din cauza micromediului (eu, familie), ci din cauza macromediului (carti, desene, gradinita, reclame, vitrine magazine, etc). Mai pot s-o mai dreg, dar usor n-o sa-mi fie.
Pentru inceput, ii povestesc despre faptul ca la Craciun sarbatorim nasterea lui Isus (ma refer la povestea din punct de vedere istoric, nu tind deloc spre o educatie religioasa, ma folosesc de orice ma ajuta sa mai fug de stigmatul "Craciun=cadouri"), ca stam totii la masa si mancam in ziua de Craciun (asta nu prea reusim zilnic), ca in ajun eu si cu el vom darui cadouri celor dragi ptr. ca-i iubim, dar si celor mai saraci (vom merge impreuna la niste vecini mai amarati sa le dam cadouri). Nu e usor sa fii parinte.

3 comments:

Anonymous said...

"Bineneteles ca puteam sa nu va povestesc intamplarea cu piciul care plangea, si puteam sa va spun in schimb ce frumoase erau figurinele. Chiar ereau."

"Bineneteles"= bineinteles
"ereau"= erau

Poate te-ai grabit, totusi.

Adina said...

Merci... sper sa nu se mai repete.

laura said...

noroc cu blogul ca mai vad si eu ce faci
! te pup mult!