Despre sex

Ce este sexul? Fiul meu de 9 ani fara o luna ne-a spus singur si de voie buna (slava domnului) acum cateva saptamani ca au vorbit la scoala intre baieti despre asta si el a inteles ca este un dans in doi. Care sunt aia doi? l-am intrebat cu frica. O fata si un baiat. Slava domnului din nou. In alta ordine de idei, am ramas placut surprinsa de descrierea frumoasa pe care el ne-a spus-o. Acum nici nu pot sa intru cu buldozerul peste el, ca pe urma riscam sa stricam canalele prea bune de comunicare dintre el si noi, ca parinti, si sa il chestionez ce altceva or mai fi vorbit. Doar l-am incurajat sa ne intrebe deschis pe viitor orice nu intelege ori vrea sa stie despre sex.

Exista si alte versiuni despre ce vorbesc/fac/inteleg copiii la varsta lui Victor. Nu toate linistitoare pentru parinti, indiferent cat de deschisi la minte ar fi parintii. Ne spunea o amica saptamana trecuta, tot mama de baiat, de 11 ani e adevarat, ca a fost un caz de sex oral in grup la scoala la baie. Credeti-ma pe cuvant. Nu bat campii acum ca si cand nu as avea ce sa mai fac sau nu as avea ce sa mai scriu pe blog. Motiv pentru care isi mutase copilul in alta scoala. Nu ma intrebati amanunte despre ce a zis conducerea scolii, ce a comentat fiecare, nu e cazul sa le dau aici. Sunt persoane care nu pot risca sa apara la stirile de la ora 5, si de aceea sunt situatii care raman intre 4 pereti forever. E adevarat ca era o scoala de stat. Din aia foaaaarte bine cotata. Aici stau un pic linistita, ca in scoala lui Victor, particulara si cu conducere musulmana, este imprimata o anumita austeritate, care ma face sa dorm mai linistita.

Deci, lasand la o parte statutul de parinte, lasand la o parte coordonatele moralitatii societatii in care traim in prezent, lasand la o parte rigorile tuturor religiilor indiferent care sunt ele... ce este pana la urma sexul, ca manifestare unama, care este relatia dintre sex si notiunea de normalitate, de la ce vasta este normal sexul, cat, cum, cu cine, unde, de ce?

Ca sa raspundem corect, trebuie sa o luam de la inceput. Exista 3 teorii despre aparitia omului pe pamanat: creationista, evolutionista si interventionista. Nu se exclud una pe alta, ba chiar se completeaza. Mai mult, eu cred ca prima si ultima e cam aceeasi poveste. Si a 2-a le-a completat, pe oricare din ele. De fapt, a 2-a e singura care nu prea sta pe picioare singura. Suntem atat de neadaptati, atat de out of the view pe plateta asta, incat e greu de crezut ca suntem de aici, sau ca ne-am format singuri aici. Dar, indiferent cum ai lua-o si in care teorie ai crede, e clar ca avem in comun multe cu speciile evoluate (mamiferele, sau mai bine sa alegem primatele) care impart cu noi planta. In procente dezechilibrate, e adevarat, dar suntem toti aici pe aceesi planeta si cam semanam in ceea ce priveste functionarea organismului.

O intrebarea care a bantuit omul de cand se stie, ar fi care este scopul nostru pe pamant? Sa luam fiecrea teorie pe rand. Sa lasam evolutionismul la coada, ca altfel ajungem prea repede la sex. Suntem un experiment al creationistilor/interventionistilor? Daca da, este evident ca experimentul se intinde pe termen lung. Deci trebuie sa ne perpetuam si sa dezvoltam experimentul, ca ei, vreodata sa traga linie, sa vada de ce am fost in stare. Sa ne perpetuam.... hai, ca nu a durat atat de mult sa ajungem in final tot la sex. Deci indiferent cum am lua-o cu fiecare teorie a aparitiei omului pe pamanat, rasare ca prima coordonata imperativa perpetuarea.

Indiferent prin ce perioade istorice a trecut omul, nevoia de sex l-a dominat. Ca am dus sexul la rangul de arta (comparativ cu animalele), ca l-am indepartat de scopul lui final, anume inmultirea speciei, este altceva. Insa in fond, este acelasi act, acela care ar avea ca finalitate niste urmasi.

Omul este o fiinta sexuala, indiferent daca ii place sau nu sa accepte. Perioadele din istoria omenirii in care religia crestina a prohibit dimensiunea sexuala a omului, nu au facut decat sa o exacerbeze, in nici un caz sa ii distruga latura animalica. Desfrau pe sub perdele mai mare ca in Evul Mediu si mai precis in perioada Inchizitiei, nu a mai fost vreodata. Le-au ramas si sechele de atunci. Stiati ca Vaticanul este statul care a avut pana acum cativa ani cea mai mica varsta legala pentru sex, anume 12 ani? Ultimul papa a schimbat legislatia. Crestinismul in primii lui 1500 de ani de formare a imprimat un tipar de gandire in care sexul este un subiect tabu, asociat oarecum cu rusinea. Limitarile au fost trasate si imprimate in modul de gandire. Ipocrizia, ca trasatura umana, a atins apogeul datorita prohibitiei sexului de catre religie. Pe scurt, ca sa inteleaga oricine, in societate se dadeau sfinti, in biserici cu fundul in sus in fata icoanelor, iar dupa perdele erau ca niste simple si biete animale, care nu isi puteau renega o nevoie fireasca. Sa faca sex cu oricine, oricand, oricum.

Au trecut si cei 1500 de ani si draperia cea groasa a Evului Mediu s-a ridicat. Desi canoanele bisericesti s-au evaporat usor, usor, mai mult sau mai putin pana in zilele noastre, tiparul sex = tabu a ramas. Pentru ca a fost util. Pentru ca este mai usor de controlat, de tinut in mana o masa de oameni care sunt inhibati. Repede liderii au inteles, ca scalvii, ca sa munceasca mai cu spor, trebuie sa nu aiba prea mult timp de distractie.

Daca ne uitam la animale evoluate, sexul apare imediat dupa aparitia ciclului menstrual. Dupa tiparul societatii prezente, la oameni ar fi normal ca sexul sa apara la circa 10 ani dupa pubertate. In realitate, in functie de societate, loc, educatie, apare cam la cativa ani dupa. Si asta pe ascuns, cu frica, cu scandal din partea parintilor daca se afla, cu oprimare din partea societatii. Apare pentru ca este o nevoie firesca a corpului, asa cum este el creat, de cine o fi fost creat. Deci unde este normalitatea? Cum este firesc? Cum a vrut natura/ creationistul/ interventionistii sa ne functioneze organismul? Si cum am vrut noi, oamenii, sa il incorsetam?

Hai sa o luam altfel. Ce ar face omul, daca ar avea prima treapta din piramida nevoilor asigurata? Nu ma luati cu Nietzsche... ca am citit si "Plansul lui Nietzsche" si am inteles ca in evolutia noastra, probabil si sper ca spre bucuria interventionistilor, am reusit sa atingem, cam unul din noi la o suta de ani :) si dimeniunea cunoasterii...  dar ce ar face majoritatea covarsitoare a oamenilor daca ar avea hrana, siguranta (adica nu l-ar alerga dinozaurul, ursul, etc, alte amenintari), adapost, lipsa amenintati din partea mediului gen temperatura scazuta, si mai ales daca nu ar avea incorsetarile societatii, religiei, moralitatii? Ar dormi si ar face sex. La un moment dat ar apare si acele trasaturi despre care am mai vorbit in alte articole, acele trasaturi negative pe care nu le regasim decat la specia umana, anume avaritia si sadismul. Nu stiu... inclin sa cred ca sunt o eroare a creationistilor. Pentru ca alta explicatie eu nu le-am gasit. Oricum, ele ar apare un pic mai tarziu. Cunoasterea? Aia sigur la coada ar apare... Sau implicit ca metoda de a satisface avaritia si sadismul. Eu zic ca romanii au inventat si constuit drumuri nu pentru bucuria inventiei in sine, ci pentru ca armatele lor sa calatoreasca mai usor spre alte zone pe care doreau sa le cucereasca.

Sa revenim si sa simplificam: omul daca ar avea ce sa manance si nu l-ar judeca nimeni, ar face sex in voie. Asta ar face. Deci, cand e normal sa inceapa viata sexuala si cum ar trebui ea sa se desfasoare? Cateodata ma gandesc daca nu sunt mai normali romii, sau comunitatile in care sexul si casatoria se intampla de la varsta frageda. Oricum se intampla, mai bine sa se intample controlat. Dar iubirea unde e? Care e treaba cu acel sentiment, care se pare ca nu ar fi la animale, acela de a fi indragostit?  Nevoia de stabilitate, de a ramane cu o persoana toata viata? Daca nu te pune societatea la zid, s-ar putea a iti dea in cap partenerul, pentru ca l-ai inselat. Chiar si pe o insula pustie, cu hrana din abundenta si fara morala si religie. Cu asta ce mai facem? Alta eroare a interventionistilor?

Ca sa fie clar, chiar si pentru mine :), ca pe unii din voi cred ca v-am pierdut deja, o sa repet. Cele 4 trasaturi care par sa ne diferentieze de animale: pozitive: nevoia de cunoasterea si capacitatea de a te indragosti, negative: avaritia si sadismul. Daca pentru cele negative inclin in mod subiectiv sa zic ca par o eroare a interventionistilor, poate intentionata... cele 2 pozitive, nu pot fi analizate la gramada. Nevoia de cunoastere a fost mult prea mult subjugata de catre specia noastra satisfacerii trasaturii de avaritie. Incat isi pierde identitatea. Dar nevoia de iubire, capacitatea de a te indragostit de alt semen? De a nu il imparti cu altii? Cu asta ce mai facem? De parca nu am scris suficient, hai sa complicam si mai mult lucrurile: sa nu ne grabim sa atribuim capacitatea de stabilitate in relatie mai mult femeilor, si sa ii punem pe barbati la zid, ca fara exceptiile pe care oricine le are de povestit, luati la gramada ca specie, atat femeile cat si barbatii detin capacitatea de a isi insela partenerul si dorinta de a face sex cu alti semeni. Minte cu nerusinare cine nu recunoaste macar singur in fata oglinzii, ca nu a simtit asta cel putin o data desi fiind intr-o relatie.

Deci, din nou, deci... cum e normal? Si hai sa atingem apogeul analizei: ce e normalul? In alte articole am scapat repede cu definitia lui ca notiune prestata de majoritatea. Dar aici nu merge, pentru ca se ciocneste de societate si religie si devine insasi esenta discutiei.

Nu am niste concluzii la acest articol. Din punct de vedere al modului cum functioneaza organismul, normal ar fi ca viata sexuala sa inceapa imediat dupa pubertate. Si actul sexual sa se termine cu sarcina. Ne-o fi evoluat creierul, ne-am fi indepartat de animale ca spiritualitate, insa corpul nostru nu este un spirit plutitor pe pamant, este materie, apartine regnului animalic, iar atunci cand incalcam codul nescris al naturii, adica facem copii la zeci de ani dupa instalarea menstruatiei, ne indopam cu contraceptive vrand sa schimbam natura, urmarea vizibila si incontestabila este ca ne imbolnavim uneori ireversibil, scade fertilitatea. Subiectul l-am aprofundat de multe ori in diverse articole despre sanatate.

Nu am reusit sa inteleg insa niciodata de ce ne-a fost data/ ni s-a dezvoltat capacitatea de a ne indragosti urmata de dorinta de stabilitate in relatie pe termen atat de lung, chiar toata viata. Este un paradox. Am observat ca si persoanele care au multi parteneri toata viata, de indragostit se indragostesc si ajung sa iubeasca doar o persoana si indiferent de numarul partenerilor, ii urmareste dragostea pentru acea persoana si dorinta, ca sa nu zic obsesia, de a reveni la ea toata viata. Nu scapa nimeni de asta. E posibil ca pe scara evolutiei, sa nu ne fi depasit inca latura animalica care indeamna la sex cu oricine, iar parteneriatul cu un singur semen sa fie un pas evolutiv, peste un termen atat de mare, incat imi este greu sa mi-l imaginez.