Despre legatura energetica, fizica si afectiva dintre copil si parinti, imediat dupa nastere, cat si in primii ani de viata

Un bun prieten, Radu Stoenescu, cunoscut psiholog de copii la noi, zicea zilele trecute pe fb ca la Medicover, tot zilele trecute, un tata a avut privilegiul de a avea contact piele pe piele cu bebelusul lui, la un sfert de ora de la nasterea prin cezariana. Ca premiera in Romania..

In marea majoritate, as indrazni sa zic peste 95% din cazuri in tarile civilizate, nici mamele nu au acest privilegiu. Chiar daca sa zicem doctorii si regulile spitalului ar permite, parintii nu sunt educati incat sa stie cat de benefic este pentru copil si prin urmare sa ceara. Eu am nascut de 2 ori prin cezariana, si nici eu nici tatal copiilor mei nu am avut niciodata sansa asta. Pentru ca nu m-am gandit sa o cer. 

La cate am facut noi care au fost diferite de ceea ce se socoteste normal, adica Andrei a stat cu mine in sala de operatie la ambele nasteri, la al doilea copil am reusit sa invingem prejudecatile spitalului, ale pediatrilor, a intregii lumi si sa nu o vaccinam pe Elena, la ambii copii am reusit sa fac sa imi fie adusi la terapie intensiva si sa ii alaptez imediat dupa nastere si cat mai des in cele 24 de ore de stat acolo (ca sa cresc sansele instalarii lactatiei mai bine, mai repede), Andrei si mama mea au reusit sa intre la terapie intensiva si sa stea cu mine cateva ore, cred ca daca imi puneam in cap sa am copilul pe piept imediat dupa nastere, as fi obtinut. Fie si prin a incepe tratativele o data cu confirmarea testului de sarcina :) Insa nu m-am gandit, pentru ca nu mi-a spus nimeni despre beneficii, sau ca as putea cere, sau pentru ca desi stiu multe de dincolo de perdeaua mediocritatii, nu reusesc mereu sa imi depasesc singura limitarile, multumita distorsiunilor mediului, acest factor extern minunat, atat de greu de gestionat.  

Copilul iese in momentul nasterii, fie ca este naturala sau prin cezariana, din campul energetic al mamei, in care a stat timp de 9 luni jumate. Ideal se pare ca ar fi ca inainte de taierea cordonului ombilical, sa fie pus pe burta ori pieptul mamei. Dar sa nu exageram si sa consideram ca macar normal sa fie ca imediat dupa nastere, copilul sa fie lasat langa mama, pe pieptul ei, in bratele ei, langa ea in pat, ideal direct pe piele si sa suga, oricum, dar langa ea, macar niste ore. Pentru a fi inca protejat de campul energetic al mamei pana cand incepe sa ii functioneze singur la parametrii optimi propriul lui camp energetic, si pentru a-i face mai usor transferul in noul mediu inconjurator.

Ca radiestezist, va pot spune ca mediul inconjurator in care traim, adica aerul din jurul nostru, numit in limbajul de specialitate Univers Informational, nu este doar un amestec de gaze, particule de praf, substante poluante dupa caz, sau ce altceva mai pluteste prin aer. Este un amestec de energii, ca sa o spunem cat mai simplu. In orice moment suntem inconjurati de fel si fel de forme de energie, nepercepetibile pentru simturile noastre comune (vaz, auz, pipait, miros, gust). Cei initiati sau cei nascuti cu aptitudini paranomale, pot detecta aceste forme de energie, in functie de pregatirea pe care o are fiecare. Radiestezistul detecteaza informatiile cu ajutorul ansei (instrumentul de lucru al radiesteziei), cei nascuti cu aptitudini pot chiar vedea, simti, auzi formele energetice din jur. In orice caz, acestea exista, fie ca noi credem sau nu si il pot afecta pe nou-nascutul aruncat in aceasta ciorba energetica, departe de campul energetic protector al mamei.

In ultimii 50 de ani, de cand omenirea a progresat tehnologic si a involuat spiritual, in tarile civilizate se naste in spitale. Iar pana pleci acasa dupa cateva zile, nu prea ai contact cu copilul decat cand il alaptezi, care si asta este pe cale de disparitie. In fine, sa fie asta cel mai mic dezavantaj al progresului. In spitalele de stat e si mai rau decat in cele particulare, tu stai intr-un salon, mai bun sau mai rau, iar copilul smuls din campul energetic al mamei, este dus la neonatologie, si il mai vezi in cazul fericit la trei ore cand se face alaptatul. Alaptatul la program fix, o alta aberatie a doctorilor moderni, in conditiile in care alaptatul la cerere este cel pe care natura in inteligenta ei evolutiva, l-a instituit pentru mamifere. In spitalele particulare, am vazut ca te pun intr-un salon normal, dotat e adevarat cu aparatura post-operatorie, nu la terapie intensiva ca la stat de parca ai avea toate bolile de pe lume. Si iti aduc daca vrei copilul langa tine intr-un patut mobil. Insa, tot ca la stat, tu stai gramada in pat, iar copilul infasurat si sterilizat pana in maduva oaselor, in patutul lui. Nu iti zice nimeni sa il pui pe piele, nu iti zice nimeni sa il tii cat mai mult in brate. Ca sa fie cat mai usor pentru ei, sa nu se complice cu diverse probleme de sanatate imaginare care ar putea apare daca il infectezi cu ceva. Da, cu dragoste l-ai putea virusa. Ba chiar, in lista cu sfaturi ale neonatologului, care vine la vizita sa iti faca instructiunile de predare-primire nou-nascut, este la rang de top sfatul ca acasa sa nu cumva sa il tii in brate prea mult, sa nu se invete. Lasa-l sa planga, ce mama naibii! sa invete de mic ca viata e grea, si ca iubirea e conditionata.

Extrapoland un pic, in primii sapte ani de viata dupa stra-strabunicul Freud, si pana la pubertate dupa teoriile radiesteziste (care spun ca, virgula, cordonul ombilical energetic se rupe de la sine la pubertate), apropierea fizica si afectiva dintre parinti si copil, e vitala pentru matricea osoasa emotionala dupa care va functiona viitorul adult. Daca copilul nu creste in prezenta mamei in special... ca sa simplificam discutia, sa nu intram in altele despre tati... ba hai sa intram, dar pe scurt: so, la unele din celelalte specii mai evoluate, mamele cresc puii, iar tatal nu mai exista in ecuatie dupa imperechere, iar de multe ori isi pune proprii pui in pericol chiar din momentul nasterii, luandu-le hrana, amenintandu-le viata pentru dominarea teritorului, deranjand femela pentru o noua re-imperechere inainte ca aceasta sa isi termine perioada de crestere a puilor. Dar noi, ne pretindem cea mai evoluata specie, cu capacitati cognitive si cu nevoi emotionale mult peste celelalte speciile. Cu toate acestea, ne comportam cateodata mult sub speciile despre care ne place sa le consideram inferioare, si desi ne falim cu capacitatile noastre emotionale evoluate, ignoram crunt dreptul copiilor nostrii de a si le dezvolta.

Sa revenim la oameni ... daca copilul nu creste in prezenta mamei si in plus nu are parte de afectivitatea ei in primii ani de viata, va avea ca adult probleme de incredere in el si de relationare emotiva cu ceilalti. In functie de bagajul genetic al fiecaruia, cei cu o constructie psihologica nativa mai puternica vor deveni duri, cu greutate in a-si exprima trairile afective, cu greutate in a se atasa emotional de cineva, cu dorinta exacerbata de singuratate, cu greutate de a construi o relatie afectiva cu cineva (partener, proprii copii mai tarziu). Cei cu constructie psihologica nativa slaba, vor deveni exagerat de dependenti emotional de cei din jur, nu vor putea functiona corect decat daca au dragostea cuiva ca ajutor, vor cauta parteneri de viata in rolul de parinte (ca femeie, va cauta acel barbat mai in varsta sau tanar, dar cu atitudine paterna; iar ca barbat, va cauta inconstient iubita-mama care sa ii poarte de grija).

In ceea ce priveste reusita in viata si increderea in ei, viitorii adulti lipsiti de prezenta si dragostea mamei in copilarie, sunt cei care vor umple covarsitor cele doua categorii ale extremelor. Ei sunt condamnati sa nu poata pasi pe linia normalului, ca notiune prestata de majoritatea. Ori sunt cei cu constructia psihologica puternica, care reusesc foarte bine in viata, pentru ca tot timpul vor sa demonstreze ceva, vor sa arate ca nu a fost vina lor ca au fost "parasiti" din varii motive, vor sa atraga asupra lor acceptarea si dragostea celorlalti (de exmplu, Kai Greene, locul doi la Mr. Olympia in 2012, care fiind orfan crescut prin case de plasament, a fost singurul concurent care s-a pregatit fara antrenor si sponsori, avand o motivatie interioara uriasa). Iar la extrema, sunt cei cu atitudine de iepuras speriat, care nu depasesc niciodata barierele parasirii, si ajung acolo unde ii duce mediul. Si norocul fiecaruia, cine crede in asa ceva.