10 November 2011

Ghid ptr. cumparaturi bio

Raspund aici la un comentariu-intrebare primit la articolul "In defense of food" si anume cum stim daca mancare este bio ori nu. Asadar, mancarea bio poate proveni: din supermarket, din piata sau direct din curte (a altcuiva, ca daca este curtea ta banuiesc ca stii cat de bio este ori nu). In toate cazurile ne putem pacali.

1. Daca mergem la supermarket (aici intra si magazinele virtuale), trebuie sa cautam pe eticheta niste cerficari internationale, care arata ca o sigla, ori stampila. Eu nu am incredere in cele romanesti. Dupa ce te familiarizezi cu acele sigle, cauta pe net despre ele si vei gasi exact ce anume certifica fiecare. De exemplu, unele certifica ingrediente bio 90%, altele 70%. Daca nu gasesti informatii detaliate pe net despre tipul respectiv de certificare, inseamna ca nu este una serioasa si trebuie sa eviti produsele pe care ai vazut-o.

Daca produsul nu are o certificare recunoscuta international, nu trebuie sa ai incredere, chiar daca are in denumire cuvintele "bio", "eco" sau "natural". Aceste cuvinte sunt folosite in mod abuziv ptr. reclama, chiar daca produsul nu are certificare bio.

In ceea ce privest pretul, la produsele importate este variabil in functie de tara de provenienta, deoarece transportul este si el o componenta a pretului. Apoi intervin taxele vamale, adaosul vanzatorului.

In general numele unei firme mari vine cu garantia calitatii, chiar daca pretul este mai mare.

Parerea mea este ca daca nu platesti acum pe mancare de calitate, vei plati mai tarziu pe sanatate.

2. Daca alegi sa cumperi din piete, ai sansa sa te pacalesti cel mai tare. Spiritul incontestabil de afaceristi al romanilor a intrezarit imediat posibilitatea de castig prin aducerea in pietele cu asa-zise produse bio, a acelorasi porcarii din hipermarket la pret chiar mai mare, ori a produselor "de casa" dar facute cu ingrediente proaste si la o calitate incerta. Sunt pline pietele si targurile bio de prajituri "de casa" cu margarina si zahar, fara nici o eticheta privind ingredientele, data de expirare, etc. Sau sunca si carnati, ori identici cu cei din supermarket, ori facuti in casa neigienic, vanduti pe tejghele infecte. Sau fructe si legume stropite cu chimicale in cantitati mult mai mari decat normele.

Asadar cum procedezi la piata ?

Trebuie sa ai ochiul format. Legumele si fructele trebuie sa fie mici si imperfecte, nu uriase si de pus in virtina. Radacinoasele trebuie sa aiba pamant pe ele, nu sa fie ca spalate. Nu intreba taranii, deorece mint. Daca ii intrebi de ce sunt morcovii curati, spun ca i-au spalat. Insa un ochi format face diferenta intre un morcov de sera crescut in burete, si unul de curte.

Oualele trebuie sa fie mici (semn ca acele gaini au avut o hrana fara concentrate), de culori diferite (semn ca sunt de la gaini de curte de rase diferite, nu pui cumparati de la o ferma si apoi crescuti in curte), chiar si un pic murdare. Banuiesc ca nu merg totusi atat de departe sa murdaresca cu noroi oulele de ferma neinscriptionate, si apoi sa le vanda in piete...

Sfatul meu este sa nu cumparati din piata produse din carne ori lactate decat din sursa cunoscuta si verificata. Adica presupune ca ati mers macar o data la respectivul vanzator acasa si ati vazut cu ochii vostri cum este crescut animalul de la care mancati branza, cum este ingrijita gradina de legume. Daaaa, este foarte greu sa faci asa ceva, dar merita ptr. sanatate. Alegerea ne apartine.

Alte bazaconii gen cornulete, gogosi, gem de casa, mai bine nu cumparati. Nu intru in detalii, banuiesc ca daca ati ajuns pe blogul meu, stiti deja de ce nu este bine sa mancam asa ceva, nici facut de noi in casa.

3. Daca alegi sa cumperi direct din curtea cuiva (sau de la poarta cuiva), situatia seamana cu cea din piata, insa aici ai sanse mai mari sa afli cum este produsa/crescuta mancarea pe care tu o cumperi.

Imi amintesc intr-o vara in comuna Peretu cand am intrebat daca sunt stropiti cartofii pe care ii cumparam de la poarta cuiva. Si femeia mi-a spus senina: "Normal, cu calipso!". Am intrebat ce este calipso. "Nu stiu mama, fata mea mi-a cumparat, pui in apa si stropesti si nu mai fac gandaci. Pui mai mult decat zic ei pe sticla, ca sa fie sigur". Nu exagerez cu nimic, chiar asa mi-a spus.

Daca tot am pornit de la o carte a lui Michael Pollan, sa aduc si un citat (cu aproximatie si din memorie, nu am cartea la indemana acum) din "Dilema omnivorului": cea mai buna certificarea bio este sa vii sa vezi locul unde este produsa hrana si mai ales cartile din biblioteca fermierului.

Din pacate in Romania nu putem inca spera sa gasim vreo carte de specialitate in casele taranilor, insa pentru inceput poti sta de vorba cu ei, ca sa te lamuresti, si de ce nu sa incerci sa ii educi. Nu ai mari sanse, dar merita incercat. Trebuie sa fii delicat in discutii, sa iti pierzi mult timp ca sa stai la taclale, chiar sa suporti discutii inutile. Asta pe langa nenumarate drumuri pe care le vei face pana la gospodaria respectiva, dupa ce iti alegi o familie in care sa ai incredere. Vei cumpara probabil cantitati mai mari (ca nu te duci zilnic la niste zeci de km sa iei cate o legatura de patrunjel ca la carefour-expres). Trebuie sa faci stocuri, sa gasesti metode de pastrare in camara, beci, sa congelezi.

Varianta ideala, cea mai sigura, ar fi sa iti produci singur mancarea. Nu in sensul ca amesteci in bucatarie branza de la piata cu morcovi din curte de la finii de la tara, ci in sensul sa iti cresti mancarea singur. Asa cum spunea Lierre Keith in "Vegetarian Myth", sa-ti privesti mancarea in ochi, s-o aperi cand este pui si in final sa o sacrifici cu mana ta.

Din pacate societatea noastra s-a departat de acest model de viata. Este greu sa practici in anii nostri asa ceva, presupune niste renuntari: la viata citadina cu toata comoditatea ei, la unghii lungi, piele fina, film la mall si cina la restaurant fancy.

1 comment:

irmaria said...

Adina multumesc pentru raspuns.
Din fericire soacra mea dupa ce a iesit la pensie s-a reorientat catre "gradina de la tara" unde a plantat rosii, cartofi, telina, morcovi, salata, varza, struguri etc. Ea le-a ingrijit cu mana ei si nu le-a stropit cu nimic.
A fost primul an in care am putut sa mananc rosii fara sa imi apara afte sau sa "ma stric la stomac".
Bineinteles cantitatile nu sunt industriale dar au ajuns pt familie. Munca nu e putina iar cheltuiala pt cresterea legumelor a fost destul de mare, dar merita!
Eu una mai am mult pana sa ajung la performantele tale, dar incerc zic eu cu pasi marunti sa renunt la produsele din comert pline de euri si de gluten.
Multumesc inca odata!