22 June 2011

Tinerete fara batranete si viata cu moarte

Revin dupa o absenta datorata vacantei, cu cateva ganduri pozitive. In primele randuri, va vor parea sumbre ideile mele, insa efectul scontat de mine este opusul sumbritatii. Dupa citire, sper sa va anime bucuria de a trai, de a iubi, de a pretui si de a le imparti cu semenii.

Am observat ca oamenii nu-si accepta conditia trecatoare, muritoare. Ca urmare, nu se gandesc la batranete. Au impresia ca vor fi mereu in putere. Batraneatea trebuie pregatita din timp. Ca sanatate, resurse financiare, dar si ca relatii interumane.

Despre sanatate, vorbesc de cand am deschis blogul, din 2007. Sa-ti ingirjesti corpul toata viata, ca sa nu te lase deodata, datorita unei boli instalata la tinerete, de care habar n-ai avut, ca nu-ti faci cu anii analize. Sa nu iti petreci ultimii ani ori zeci de ani prin spitale si dependent de medicamente. Moartea trebuie sa fie de batranete, nu de boala, la o varsta cat mai inaintata. Scaderea puterilor trebuie sa fie treptata, in mod natural. Pare imposibil, ptr. ca nu mai vedem in jur asa ceva. Ne-am obisnuit ca la 50-60 de ani, oamenii sa umble cu borseta cu medicamente dupa ei, iar la 65 un deces nu mai mira pe nimeni. Nu este normal. Nu este imposibil sa traiesti fara medicamente si sa mori poate natural in somn la 99 de ani, daca te pregatesti, inca de cand te-ai nascut. Aici vreau sa dau doua citate, ptr. a face mai explicite cuvintele mele de mai sus: "educatia unui copil incepe cu 25 de ani inainte ca el sa se nasca". Si "batranetea incepe in ziua in care te-ai nascut" (Ana Aslan).

Ca resurse financiare, ma refer la casa, venit. Indiferent cat de mult te bazezi pe copii, nepoti, fini, etc, nu le lasa lor decizia in ce casa/camera/camin/azil sa te duca. Poate va veni o vreme cand vei merge incet, cand nu mai poti urca scarile. Trebuie sa te gandesti din timp unde vrei sa imbatranesti frumos, ce copaci/flori sa vezi in gradina ori pe balcon. Daca te lasi pe mana cui se nimereste la batranete, o incurci. Oamenii au impresia ca vor fi vesnic tineri si in putere. Ptr. ca iti neaga conditia trecatoare. Nu isi asuma batraneatea si moartea, nu se gandesc la ele. Oameni inteligenti, care au avut realizari impresionante in viata, au omis sa isi pregatesca batraneatea, ajungang in conditii jalnice.

Ca relatii interumane, trebuie sa-ti apropii cu dragoste si sinceritate, cand esti tanar, in putere si sanatos, copiii, nepotii, nurorile, rudele, finii, etc. Nu ca sa te asiguri in mod egoist ca vor avea grija de tine cand le vei pica pe cap ca o povara, bolnav si cu pensia mica. Tocmai am spus ca e bine sa ajungi la batranete cat mai santos si cu problemele financiare aranjate de tine, cand inca puteai. Ci ca sa iti fie apropiati, sa te inteleaga, sa iti PERMITA sa le fii aproape, sa nu fuga de tine, sa te ajute dezinteresat cand va fi totusi cazul. Daca ti-ai indepartat copilul toata viata, nu l-ai sustinut chiar daca (sau mai ales cand) gresea, l-ai criticat vesnic... daca ai urat-o pe nora si i-ai facut numai porcarii, pe mana cui crezi ca ajungi la batranete? Te-ai gandit vreodata? Cand s-au nascut nepotii nu ti-ai facut timp ptr. ei sau si mai rau... ai spus ca daca doreai iar copii mici prin jur mai bine iti faceai tu... sa-i creasca cine i-a facut (da, sunt cuvintele cuiva) atunci cine crezi ca iti va deschide o usa? Mai rea decat boala si saracia, poate fi singuratatea.

Unii ar spune ca batranii ajunsi in conditii deplorabile, platesc greselile mosilor si stramosilor. Pana acolo, cred ca starea lor se datoreaza unei proaste gestionari a sanatatii, banilor si sentimentelor, la tinerete.

6 comments:

irmaria said...

Ai foarte mare dreptate! Desi am 29 de ani am simtit si gandit o mare parte din cele ce le-ai spus si tu.

Dar oare cei care nu au avut "materialul genetic bun" cu care sa porneasca la drum in viata, cu ei ce se alege? Dorinta exista poate si in aceste cazuri, dar sunt oameni care nu au posibilitati intelectuale sau financiare pentru a sustine aceasta "grija" necontenita pentru santatea lor.

Referitor la ultima parte a articolului tau:

Uneori ma intreb de ce nu vreau sa imi vad mama, desi uneori imi este un dor nespus de ea. Uneori ajung sa o vad si nu pot sta langa ea mai mult de cateva ore.

E pacat ca inca mai sunt mame care le vorbesc urat copiilor, care ii critica si ii desconsidera in tot ceea ce vor sa intreprinda. E pacat ca nu realizeaza efectul purtarii lor pe termen lung asupra copilului care va ajunge sa nu se integreze in lumea in care traieste, va fi mereu lipsit de incredere in el, plin de frustrari.

Am asistat de curand la o astfel de relatie mama-copil, unde mama ii vorbea urat copilului de nici 2 ani. Nu am putut sa spun nimic in apararea copilului pentru ca am mai facut-o in viitor si replica a fost sa tac pentru ca eu nu am copiii si nu stiu despre ce vorbesc.

Adina said...

Articolul l-am scris dintr-o suflare acum cateva ore. Iar acum un minut, chiar cand deschideam pagina de blog, am auzit ca un fost vecin din Pantelimon, a murit singur si a fost inmormantat de vecinii de pe scara. Ce imi amintesc eu de el: isi batea sotia si o dadea aseara afara din casa seara( o primea mama si dormea la noi in sufragerie pe canapea), avea mandre pe toata raza Pantelimonului, nu a avut copii cu sotia. Era ursuz si privea de sus cand saluta pe scara pe oricine nu avea fusta scurta. A avut un copil in Constanta la un moment dat cu o amarata, si nu a vrut sa-l recunoasca, desi sotia lui l-a implorat sa-l recunoasca. Stiu ca d-na David vorbea cu mama in bucatarie la o cafea. Sotia a murit acum multi ani si a circulat vorba ca a murit de inima rea.

dosvida said...

Conform principiului "nimic nu e intamplator" , iti citesc eu azi articolul acesta :) Cumva cosmic, el o sa ajunga si in gandurile unei anumite persoane. Sunt sigura.

Adina said...

Dosvida, ma bucur foarte mult. Inseamna ca eu imi fac "treaba".

dosvida said...

:-)

Cristina said...

Hei, ma bucur ca ai revenit, a trecut atata vreme de cand nu mai scrisesei aici sau in alta parte, incat ma cuprinsese ingrijorarea. Se vede ca ai scris dintr-o suflare ce aveai in minte, este o chestiune importanta si privita asa din mai multe unghiuri cum ai facut-o tu poate pune pe jar pe oricine, pe mine incepe sa ma roada un pic temeri mai vechi legate de sanatatea in familie si siguranta zilei de maine. E bine sa fii prezent si in viitorul tau, cumva sa iti asiguri respectul de sine si cand o sa fii privit cu duiosie ca ti-a picurat in barba sucul de fructe. Putini oameni mi-au dat un astfel de exemplu si mult mai multi au avut finaluri dezumanizante pana si pentru necunoscuti. Eu cred ca ai facut un articol bun, o intrare directa in mintea oricui se lupta azi sa inteleaga ce e cu lumea in care traim, de ce ni se scurteaza viata si prevaleaza suferinta fizica.
Toate bune, Cristina